Lovitura la Loto 6/49 a fost dată în Capitală

Lovitura la Loto 6/49 a fost dată în Capitală

Cele 12,5 milioane de euro puse în joc la Loto 6/49 (mai puţin impozitul de 25%) şi-au găsit ieri câştigător, după 20 de „rateuri“ consecutive.

Biletul norocos a fost jucat într-o agenţie de pe bulevardul Mihai Bravu, din sectorul 2 al Capitalei. Premiul cel mare s-a câştigat şi la jocul Noroc, unde doi câştigători vor împărţi 180.000 de euro, sumă impozabilă.

Numerele extrase ieri: 36, 6, 47, 24, 20, 2. Premiul-record de aproximativ 12,5 milioane de euro, pus în joc ieri la 6/49, va ajunge în buzunarele unui jucător norocos care a completat un bilet la o agenţie din Bucureşti. Cele şase numere extrase au fost ghicite după 22 de săptămâni de report. Suma care va ajunge la jucătorul norocos după impozitare - 9,3 milioane de euro - reprezintă cel mai mare premiu câştigat vreodată în istoria Loteriei. Deţinătorul biletului va primi banii după aplicarea impozitului legal de 25%. Varianta norocoasă a fost completată la o agenţie loto de pe Şoseaua Mihai Bravu, din sectorul 2 al Capitalei.

Săptămâna viitoare, Loteria va începe din nou să suplimenteze fondul de câştiguri, iar premiul pus la bătaie la categoria I ar putea porni de la peste 1 milion de euro. „Avem de gând să suplimentăm din nou premiul, pentru a ajunge la poturi atractive pentru jucă- tori“, ne-a declarat preşedintele Loteriei, Liliana Mincă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Loteria se săturase de presiunea potului

Şefa Loteriei s-a arătat foarte „fericită“ pentru că, în sfârşit, s-a câştigat. După ce au reuşit să strângă sume impresionate la Categoria I în 23 de săptămâni, oficialii Loteriei aveau de gând să schimbe tactica.

Săptămânal, din încasările de pe bilete, 40% se duc la Fondul de câştiguri. Din acest fond, jumătate din sumă s-a adăugat până ieri la potul de la Categoria I.

„Dacă nu se câştigă nici în această săptămână, vom schimba distribuţia: din banii ce vin la Fondul de câştiguri, vom distribui 50% pentru Categoria a III-a, 40% pentru Categoria a II-a şi doar 10% pentru Categoria I“, spunea, sâmbătă, Mincă.

Pentru extragerea de ieri, încasările din bilete au fost de peste 33,4 milioane de lei (9 milioane de euro). Numai săptă mâna aceasta, la premiul la Categoria I s-au adăugat peste 1,7 milioane de euro din încasări.

Duminica viitoare, sume asemă nătoare vor merge către categoria a III-a şi a II-a, în timp ce potul cel mare va creşte cu aproximativ 0,5 milioane de euro, dacă se va juca în acelaşi ritm.

AU AVUT GHINION

Doar două numere câştigătoare pe biletul comunal

36 şi 2 sunt cele două numere extrase aseară la Loto 6/49 aflate şi pe biletul jucat la comun de sătenii şi de primarul din comuna ialomiţ eană Sfântul Gheorghe. Practic, primul şi ultimul, spre deziluzia celor care au urmărit extragerea în direct chiar din biroul primarului, de sub o pictură ce-l înfăţişează călare pe Sfântul Gheorghe. „Vom juca şi săptămâna viitoare, cu siguranţă, probabil că vom alege alte numere“, a spus imediat după extragere primarul Mădălin Teculescu. (Petronel Tudor)

ATRACŢIA MARELUI POT

Ungurii au trecut graniţa cu zeci de variante la Loto

Ungurii din zona Mako- Szeged, interesaţi de cel mai mare câştig din istoria Loteriei Române, au venit la agenţia Loto din oraşul Sânnicolau Mare pentru a juca. Situat la mai puţin de zece kilometri de punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Cenad, Sânnicolau Mare este cel mai vestic oraş al României. Daniela Pascu, vânzător la Agenţia Loto din Sânnicolau Mare, spune că cel mai scump bilet, cu cele mai complicate variante, a fost jucat de un grup de unguri. „Au fost trei persoane, băieţi, care au jucat un bilet cu mai multe variante, pentru care au plătit 14 milioane de lei vechi“, a declarat Pascu. Femeia a povestit că, înainte cu o zi de a juca biletul de 1.400 de lei, unul dintre tinerii maghiari a venit la agenţie să se intereseze cu privire la câştig şi la variantele de joc.

Nu a câştigat în Ungaria, încearcă şi în România

„Sunt foarte mulţi unguri care au prieteni în Sânnicolau şi le dau numerele prin telefon şi pentru a lua bilete pentru ei“, spune Marian Crăiniceanu, din Sânnicolau Mare. „Sâmbătă au jucat aproximativ 1.500 de persoane“, spune Pascu. Acest lucru înseamnă că, într-o singură zi, a trecut pe la agenţia Loto peste 12 la sută din populaţia oraşului.

„Ungurii vin destul de des să joace aici, dar numai când sunt câştiguri mari. Merg la schimbul valutar de lângă poliţie şi apoi vin cu maşinile aici, în parcare. Mulţi au rude în România şi vorbesc româneşte. Îţi dai seama că sunt unguri numai după numerele de la maşini“, spune Crăiniceanu. Un astfel de caz este al unei tinere al cărei frate este căsătorit cu o româncă din Cenad. Emese Virag, o tânără de 26 de ani, care locuieşte în oraşul maghiar Mako, a venit ieri la Sânnicolau pentru a-şi încerca norocul. „La noi la loterie a fost săptămâna trecută aproape zece milioane de euro câştigul. Am jucat, dar nu am câştigat. Încerc şi aici un bilet simplu să văd dacă am noroc“, spune tânăra.

Potrivit acesteia, atunci când sunt câştiguri mari în Ungaria, foarte mulţi români din zona de frontieră, în special din Sânnicolau Mare sau Cenad, cumpără bilete din orăşelul maghiar Mako, situat la opt kilometri de punctul de trecere a frontierei de la Cenad. (Mălin Bot)

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:35 Norocosul va primi 9,4 milioane de euro Câştigătorul celui mai mare premiu din istoria Companiei Naţionale Loteria Română va încasa, după impozitare, echivalentul a aproape 9,4 milioane de euro, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, directorul general al instituţiei, Liliana Ghervasuc.      Potrivit acesteia, câştigătorul nu s-a prezentat pentru a-şi ridica banii, astfel încât încă nu se ştie dacă biletul câştigător a fost colectiv sau nu.             "În momentul în care va veni, dacă va dori să-şi facă publică identitatea, Loteria Română o să vi-l prezinte. E posibil însă să fie un bilet colectiv", a precizat directorul Companiei, recomandând totodată câştigătorului să revendice premiul în cel mai scurt timp, întrucât acest lucru este în favoarea sa.             Potrivit Lilianei Ghervasuc, biletul câştigător a fost cumpărat de la agenţia 72.095 din Bucureşti, situată pe Şoseaua Mihai Bravu 296, în zona Baba Novac.             "Am jucat şi eu şi nu pot să spun că sunt invidioasă. Şi eu contribui la maximizarea profitului Loteriei", a precizat Ghervasuc, adăugând că din trei bilete jucate a nimerit două numere, pe unul din ele.             Ghervasuc a mai spus că alte două bilete ar fi putut fi câştigătoare la categoria I, unul în judeţul Olt, celălalt în Alba, însă nu au obţinut categoria I pentru că "nu au picat pe schemă".             Directorul Loteriei Române a declarat, în conferinţa de luni, că Bucureştiul este pe primul loc şi la Noroc, cele două câştiguri de categoria I la acest joc fiind obţinute pe bilete jucate tot în Capitală. Ambele au fost jucate sâmbătă, unul la o agenţie din sectorul 3, celălalt în sectorul 5, valoarea unui câştig la categoria I Noroc fiind de aproximativ 178.500 de euro. (Roxana Dumitru)