Lovitură grea pentru „necredincioșii” de la Washington. A anunțat trecerea într-o eră nouă

Lovitură grea pentru „necredincioșii” de la Washington. A anunțat trecerea într-o eră nouă

Să fie doar o lovitură pentru piața bursieră sau un mesaj transmis dușmanilor de la Washington?

Posibil câte puțin din amândouă, căci Huawei are nevoie, acum, de un impuls financiar puternic, iar bursa reacționează pozitiv la un astfel de anunț. În plin scandal legat de implementarea tehnologiei 5G, colosul Huawei face anunțul anului: a început, deja, să lucreze la 6G!

Așadar, succesorul rețelelor 5G, care abia s-au lansat în câteva zone de pe glob (Coreea de Sud, Marea Britanie și New York), este pe țeavă, zice CEO-ul şi fondatorul Huawei, Ren Zhengfei. „Am lucrat în paralel la 5G și 6G, așa că vă pot dezvălui că am început 6G cu mult timp în urmă”, a declarat Ren Zhengfei în timpul unei dezbateri găzduite de postul american CNBC, relatează  economica.net. Omul de afaceri chinez a spus că, deocamdată, tehnologia 6 se află într-o „fază incipientă, mai există un drum lung de parcurs” înainte de a se intra pe faza de comercializare.

Mai contează că, deocamdată, nu se știe pentru ce va fi nevoie de 6G și, mai ales, dacă va fi nevoie?! Nu, firesc!

Ne puteți urmări și pe Google News

Specialiștii încă n-au deslușit cum stă treaba cu 5G și care vor fi toate posibilitățile de dezvoltare o dată ce tehnologia va fi implementată la nivel mondial. Se știe că promite viteze de date super-rapide și are capacitatea de a susține noile tehnologii, precum mașinile fără șofer. Până la 6G, Huawei se concentrează pe reţeaua 5G. Ren Zhengfei afirmă că gigantul pe care îl conduce produce deja staţii de bază pentru reţele 5G fără componente americane şi intenţionează ca în 2020 să crească de peste două ori producţia, urmând a ajunge la circa 1,5 milioane de staţii!

Reamintim că Huawei, care este cel mai mare producător de telecomunicaţii din lume, a intrat pe lista neagră a SUA, fiind o companie supusă unor sancțiuni internaționale. America este convinsă că echipamentele produse de Huawei sunt folosite de Beijing pentru activități de spionaj.