Editura Evenimentul si Capital

LOVITURĂ grea pentru Merkel: Mafia IMIGRANŢILOR a fost DEMASCATĂ

Autor: | | 4 Comentarii | 7294 Vizualizari

Deschiderea graniţelor pentru imigranţi a fost doar prima etapă a invadării Germaniei; a doua a fost falsificarea dosarelor de refugiaţi.

Partidul Alternativa pentru Germania a cerut joi o anchetă parlamentară în legătură cu politica guvernului cancelarului Angela Merkel în materie de migraţie, pe fondul unui scandal cu privire la încălcări ale prevederilor legale în acordarea azilului în timpul valului de refugiaţi, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Biroul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF) este implicat într-un scandal după ce o verificare internă a 4.568 de decizii de azil a scos la iveală că filiala din oraşul Bremen a ignorat cu bună ştiinţă şi în mod sistematic prevederi legale şi regulamente interne.

Potrivit dpa, BAMF este acuzată că filiala sa din Bremen a acordat azil fără respectarea prevederilor legale în peste 1.200 de cazuri, posibil în schimbul unor sume de bani.

Grupul AfD din Bundestag a depus joi o moţiune prin care cere înfiinţarea unei comisii de anchetă, pentru a cărei aprobare este necesar votul unui sfert dintre deputaţi. Alexander Gauland, co-lider al AfD, a declarat că va încerca să obţină sprijinul altor formaţiuni. Acestea refuză în general să colaboreze cu AfD, însă liberalii (FDP) au cerut, la rândul lor, ca o comisie să investigheze scandalul BAMF.

Cele două partide nu dispun împreună de suficiente voturi, dar Gauland speră să atragă şi sprijinul Uniunii Creştin-Sociale (aliatul Uniunii Creştin-Democrate a cancelarului Merkel), după ce liderul acesteia, ministrul federal de interne Horst Seehofer, a arătat că vrea să rezolve problemele apărute la BAMF.

În moţiune, AfD afirmă că scandalul BAMF face parte dintr-un 'eşec mai larg al guvernului' în politica de azil, cerând ca ancheta să vizeze politica guvernului începând din 2014, baza legală a deciziei din 2015 de a deschide frontierele pentru migranţi, impactul afluxului de refugiaţi asupra sistemelor de securitate şi asigurări sociale, precum şi costurile implicate.

Într-o tentativă de a-şi demonstra fermitatea în problema migraţiei, Horst Seehofer a suspendat dreptul filialei din Bremen de a mai decide în privinţa cererilor de azil.

Social-creştinii se tem că scandalul legat de BAMF ar putea alimenta sprijinul pentru AfD în alegerile regionale din Bavaria din luna octombrie.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:51 ÎNTÂLNIRE de taină în biroul lui DRAGNEA. Se PREGĂTEȘTE mutarea FINALĂ pentru RĂZVRĂTIȚI 15:50 SURSE: Viorica DĂNCILĂ este CONDAMNATĂ să devină PREȘEDINTE PSD. Care ar fi POZIȚIA premierului în SCANDALUL DEMITERII lui DRAGNEA 15:20 A apărut o NOUĂ poza care îl ARUNCĂ în AER pe DRAGNEA. Victor Ponta dă LOVITURA de GRAȚIE, cu o zi înainte de CEx-ul DEBARCĂRII 13:52 Cine NU vrea DEMISIA lui DRAGNEA? Susținerea șefului PSD vine din BIHOR 13:48 Tabăra DRAGNEA CONTRAATACĂ. Va fi EXCLUS vineri! Ghicitoare pentru CExN al PSD: cine a scris SCRISOAREA CELOR TREI 13:44 HAOS și TRĂDARE la nivel înalt în PSD. Dragnea primește o LOVITURĂ FATALĂ de unde nu s-ar fi așteptat NICIODATĂ 12:07 Păzea, Ion Iliescu se întoarce! Editorial de Simona Ionescu 10:29 De ce TACE Dăncilă? Omul care îl poate TERMINA pe Dragnea ÎNCĂ NU s-a HOTĂRÂT de partea cui e. Opinie de DAN ANDRONIC 07:51 POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA 00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 21:53 FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD 21:19 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 21:10 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 20:00 Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA lui Liviu Dragnea şi care organizații se ABŢIN. Foto în articol 18:14 Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC DEVASTATOR la adresa lui Dragnea 17:58 DRAGNEA NU mai ARE de ALES! DEMISIA sau CĂDEREA GUVERNULUI? PSD poate PIERDE MAJORITATEA în PARLAMENT, dacă actualul LIDER NU SE REATRAGE 17:48 Coaliția PSD-ALDE STĂ SĂ CRAPE. Atac PERFID la premierul DĂNCILĂ în plin SCANDAL al SCRISORII CELOR TREI 15:07 Cei trei grei vs. Dragnea. SCRISOARE DESCHISĂ INCENDIARĂ despre „starea Partidului Social Democrat”. Breaking news 15:05 Dragnea, APROAPE de FINAL. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi FATAL. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news

Articole salvate