Lovitură cruntă pentru dealerii de droguri din Călărași. Ce a făcut poliția

Lovitură cruntă pentru dealerii de droguri din Călărași. Ce a făcut poliția

Mai mulți dealeri, care vindeau droguri dependenților din Călărași, au fost reținuți de poliție, în acest sfârșit de săptămână. Aceștia făceau aprovizionarea săptămânal, apoi vindeau mai departe. La descinderile oamenilor legii au fost descoperite sume de bani, dar și droguri pregătite pentru clienți.

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București și Călărași,  împreună cu procurorii DIICOT - Călărași, au efectuat 5 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de operațiuni cu droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor care au avut loc în Capitală și în Călărași, au fost descoperite și ridicate 30 de grame de canabis, 14 comprimate de metadonă, 17 doze de cannabis, 50 de pliculețe cu cocaină, un grinder, un cântar de precizie, patru telefoane mobile, 300 de euro și 1.350 de lei.

Două  persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Față de o a treia persoană s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Totodată, față de 2 bărbați, s-a dispus arestarea în lipsă, informează polițiștii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceștia au explicat și cum acționa rețeaua. ”În fapt, începând cu luna septembrie 2019, 5 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, ar fi achiziționat săptămânal din municipiul București droguri de mare risc (cocaină, MDMA, metadonă) și de risc (canabis), pe care le-ar fi comercializat către consumatori din județul Călărași”, transmit oamenii legii. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al  Direcției Operațiuni Speciale, iar în activități au fost angrenați și jandarmi.

Dealer prins în flagrant, în aceeași zi

Tot vineri, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au prins în flagrant delict, în municipiul Călărași, un bărbat ce avea asupra sa 304 comprimate de MDMA, destinate comercializării către consumatori din județul Călărași. ”Ulterior, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Călărași, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate 717 comprimate de MDMA, 10.340 de euro, 4.280 de lire sterline, 585 de lei și un telefon mobil”, informează poliția.

Bărbatul în vârstă de 31 de ani, din municipiul Călărași, a achiziționat din străinătate diverse cantități de MDMA, pe care le-ar fi comercializat către consumatori din județul Călărași, la prețul de 50-80 de lei doza. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Dealerii de droguri prinși la aceeași dată, în ani diferiți

În urmă cu un an, aceiași polițiști, sub coordonarea unui procuror DIICOT, efectuau alte percheziții investigând de asemenea o grupare care se ocupa de trafic de droguri de risc și de mare risc. Dealerii din Călărași se aprovizionau atunci din Constanța, dar între timp se pare că și-au schimbat sursele. Șapte persoane au fost reținute în 2019, în primă fază.

Merită amintită și povestea unui alt dealer de droguri din Călărași. Acesta a devenit celebru acum fix doi ani, după ce poliția a făcut publice regulile stabilite de acesta în relația cu clienții săi. Pentru a nu fi depistat, Bogdan Moldoveanu a conceput un set de 9 reguli stricte. Fiecare dintre clienții săi era instruit în legătură cu acestea. Setul de reguli, scrise de mână, alături de orarul de funcționare al magazinului erau afișate în apartament și obligatorii pentru absolut toți clienții.