Lotul I al Aiutostrăzii Lugoj - Deva se CRAPĂ I FOTO în text
- Georgeta Petrovici
- 11 aprilie 2018, 13:42
Noi probleme au fost semnalate pe lotul 1 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Șoseaua a început să se crape, după cum se vede în imagini surprinse săptămâna trecută și publicate de Economica.net. Mai mult, pe drumul de legătură spre Lugoj (A6), la km 5,500, a apărut și o alunecare de teren.
Potrivit Economica.net, tronsonul a fost construit de către italienii de la Tirrena Scavi. Lotul a fost deschis parțial circulației pe o porțiune de 17 km, între comunele Traian Vuia și Balinț, în decembrie 2013, iar în 2015, pe restul de 10 km, între Balinț și Sanovița. Din cauza degradărilor care au apărut constant după ce circulația a fost deschisă, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a refuzat anul trecut să facă recepția finală a lucrărilor. „Trebuia să facem nişte reparaţii. A venit vremea rea, nu ne-am putut încadra în timp şi a rămas să facem recepţia finală anul acesta, după ce vom interveni în anumite zone. Ştim despre ce e vorba, au fost identificate toate problemele, au fost nişte mişcări de taluzuri. Vom face nişte reparaţii primăvara. Probabil că acum după Sărbători ne organizăm”, a explicat un reprezentant al firmei constructoare, pentru sursa citată.
Amintim că în decembrie 2015, aceeași firmă constructoare, Tirrena Scavi a finalizat şi lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj (25,62 kilometri), cu şapte luni mai devreme. Italienii au mai lucrat şi pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti, în secţiunea dintre Centura Bucureşti până la Moara Vlăsiei, în cadrul unei asocieri cu altă companie italiană.