Locul pe care nu-l cunoaște nimeni. Aerodromul de unde este livrat echipament de război în Ucraina

Locul pe care nu-l cunoaște nimeni. Aerodromul de unde este livrat echipament de război în UcrainaSursa foto: Wikipedia

Forțele militare ucrainene sunt aprovizionate cu echipament de luptă dintr-o locație secretă situată la granița țării. Este vorba, conform CNN, despre un aerodrom de pe care se fac transporturi regulate de aprovizionare.

Generalul Mark Milley, șeful Statului Major inter-arme din SUA, s-a aflat săptămâna trecută, într-o locație secretă din apropierea graniței ucrainene. Aici, s-ar afla, conform CNN, un aerodrom pe care ajung echipamentele militare și armele destinate aprovizionării luptătorilor ucraineni. CNN citează pe un oficial de rang înalt al Departamentului american al Apărării.

Conform sursei citate, generalul american s-ar fi întâlnit cu militarii și cu personalul aeroportuar, împreună cu care a analizat activitatea de transport.

În această perioadă, în contextul războiului purtat declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, se efectuează până la 17 zboruri, pe zi. Aceasta este capacitatea maximă la care funcționează aerodromul.

Locația sa rămâne secretă, pentru a proteja transporturile de arme, inclusiv rachete anti-tanc, care ajung în Ucraina.

Sursa foto: EPA/ZURAB KURTSIKIDZE

Transporturile aeriene de aprovizionare a Ucrainei

Transporturile aeropurtate de armament pentru Ucraina sunt coordonate de SUA. Armata ucraineană a fost aprovizionată cu armament și echipament de război încă din primele zile ale invaziei declanțate de Rusia pe 24 februarie. Mai multe avioane militare de transport ale SUA și ale aliaților din NATO, în special aparate C-17, au făcut transporturi în Ucraina.

Tot cu ajutorul acestor avioane, au fost transportate trupele NATO care au fost repoziționate de-a lungul flancului estic al Alianței.

De operațiune se ocupă Comandamentul militar american în Europa (EUCOM), care se coordonează cu aliații de pe continent. De asemenea, Marea Britanie ia parte la operațiunea de aprovizionare, pentru ca livrarea armamentului să se facă în mod eficient.

De menționat că majoritatea pachetului de ajutor, în valoare de 350 de milioane de dolari, aprobat de Casa Albă, a fost livrat Ucrainei. Acest lucru a fost posibil în doar o săptămână de la momentul aprobării.

Sursă: Twitter/ Nexta

Ucraina, în a 12-a zi de război

Războiul ruso-ucrainean a intrat în cea de-a 12 zi, de la declanșarea invaziei, în data de 24 februarie. Luptele sunt din ce în ce mai dificile, iar trupele rusești încearcă să preia controlul asupra marilor orașe. Din ce în ce mai mulți civili cad victime ale tirurilor și bombardamentelor. Moscova, care a lansat o invazie în Ucraina în 24 februarie, a întâmpinat o rezistenţă la care nu se aştepta.

În această dimimeanță, 7 martie, Statul Major al armatei ucrainene a anunţat că trupele ruse se pregătesc să ia cu asalt Kievul. Într-un buletin difuzat la primele ore, oficialii de la Kiev au informat că trupele ruse intenţionează să preia controlul total al oraşelor Irpin şi Bucea. Acestea sunt situate la mică distanţă de Kiev.

Ne puteți urmări și pe Google News