Liviu Dragnea vrea votul final pentru Legea offshore şi la Legea lobbyului

Liviu Dragnea vrea votul final pentru Legea offshore şi la Legea lobbyului

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat după ședința CEX a partidului că unul dintre punctele care au fost discutate și care figurau și în scrisoarea semnată de „puciști” a făcut referire și la Legea offshore şi la Legea lobbyului.

El a menţionat că Legea offshore urmează să fie adoptată luni în Senat şi miercuri în Camera Deputaţilor, care este for decizional, potrivit antela3.ro 

"Legea offshore a fost adoptată în comisie la Senat săptămâna aceasta, luni intră în plen la Senat, luni seara ajunge la Camera Deputaţilor, marţi în comisii la Camera Deputaţilor şi miercuri vrem să intrăm pe ea la votul final. Nu am cedat faţă de ceea ce am hotărât împreună în sesiunea trecută cu privire la condiţiile puse în acea lege, condiţii avantajoase pentru statul român şi condiţii acceptabile pentru cei care investesc, pentru că dacă nu sunt acceptabile, nu investeşte nimeni", a afirmat Dragnea. 

În privinţa Legii lobbyului, Liviu Dragnea a precizat că aceasta se află în consultare publică pe site-ul IMM. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Legea lobbyului este de mai mult de o săptămână pe site la IMM. Puteau s-o vadă de acolo şi este luată exact după legea din Austria. Este în transparenţă, după care o să intre în Parlament", a adăugat Dragnea. 

Legea offshore a fost adoptată în sesiunea trecută de Parlament iar preşedintele Klaus Iohannis a trimis-o la Parlament spre reexaminare.