Conform informațiilor lansate de România TV, la nivelul coaliției PSD-ALDE, se ia foarte serios în discuție posibilitatea ca în cursa prezidențială să intre o femeie împotriva lui Klaus Iohannis. Numele vehiculate ar fi Olguța Vasilescu, Gabriela Firea sau Viorica Dăncilă.

Analistul politic Bogdan Chirieac consideră că: „Problema pentru Iohannis este să intre în turul doi. Obstacolul pentru domnia sa nu este nici PSD și nici ALDE, ci Dacian Cioloș și Alianța USR – PLUS 2020, restul sunt vorbe. Un argument în sprijinul a ceea ce îndrăznesc să afirm asumându-mi responsabilitatea va fi la europarlamentare. În momentul în care Alianța USR – PLUS va lua mai multe voturi decât PNL, în momentul acela toată lumea se va lămuri. Sper ca domnul Iohannis să aibă o asemenea prestație în calitate de lider european, sper că și vizita Papei din mai să îl ajute pe președinte dacă va ști să folosească momentul. Deocamdată prestația sa politică este aceeași pe care o știm, dezastruoasă, opinia mea rămând aceeași de acum doi ani de zile de când am văzut că lucrurile nu merg în direcția bună și consilieri ai domniei sale îl împing afară de pe tabla de șah a politicii tocmai pentru a face loc lui Dacian Cioloș.”

Chirieac consideră că Olguța Vasilescu este un „balon de încercare” și nu este o variantă serioasă de luat în calcul, potrivit DCNews.

 

Te-ar putea interesa și: