Președintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat ipoteza lansată de Călin Popescu Tăriceanu, conform căreia coaliția de guvernare s-ar putea extinde prin cooptarea UDMR.
Atât Dragnea, cât și Tăriceanu au declarat că nu există discuții oficiale în acest sens, dar Liviu Dragnea susține că nu exclude o astfel de mutare politică.
”Acum nu avem această discuție. În general nu exclud lucruri în politică, dar nu avem această discuție în înteriorul partidului”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3, citat de stiripesurse.
Dragnea a ținut să reitereze faptul că PSD-ALDE au un protocol de colaborare parlamentară UDMR ”care funcționează foarte bine”. Liderul PSD a arătat că UDMR a susținut multe dintre proiectele PSD-ALDE în Parlament.
Recomandările noastre