Limba română, păstrată peste hotare. Cum își învață diaspora copiii să vorbească limba de acasă

Limba română, păstrată peste hotare. Cum își învață diaspora copiii să vorbească limba de acasăSursa foto: migratiesigura.md

Pentru familiile originare din Republica Moldova care trăiesc în străinătate, limba română rămâne una dintre principalele legături cu locul de origine. În Statele Unite, Canada, Franța și Elveția, părinții încearcă să păstreze limba în viața de zi cu zi și îi duc pe copii la școli unde aceștia învață nu doar română, ci și despre tradițiile și cultura de acasă.

Un reportaj realizat de TVR Moldova prezintă poveștile unor familii care încearcă să transmită limba română copiilor crescuți într-un mediu în care predomină alte limbi.

Școala românească din Chicago

Irina Miron-Țîbuleac s-a mutat în Statele Unite împreună cu familia în urmă cu trei ani. În paralel cu serviciul, predă la „Școala Noastră” din Chicago, unde zeci de copii proveniți din familii de moldoveni și români învață limba română.

Pentru unii dintre elevi, drumul până la școală este unul lung. Familiile fac uneori chiar și o oră pentru a ajunge la cursuri.

„La Școala Noastră vin zeci de copii din regiune, copii ai moldovenilor, dar și ai mai multor români stabiliți aici. Unii dintre ei fac chiar și o oră pe drum pentru ca să vină aici la școala noastră, ca să învețe limba română, ca să afle despre tradițiile și cultura de acasă. Ca să se conecteze cu rădăcinile”, a povestit Irina Miron-Țîbuleac.

diaspora

Drapelul R. Moldova. Sursa foto: ZDG

În Canada, româna este limba vorbită acasă

În familia Trofimciuc, stabilită în Canada, limba română este păstrată în primul rând prin conversațiile de acasă.

Emma Trofimciuc vorbește franceză și engleză la școală, însă acasă comunică în română cu părinții.

„Eu la școală vorbesc doar în franceză și în engleză, dar acasă cu mami și tati vorbesc doar în limba română. Iubesc limba română pentru că e limba mamei mele și pot să vorbesc cu oamenii dragi din Moldova”, a spus Emma.

Părinții ei consideră că folosirea limbii române în familie îi permite copilului să păstreze legătura cu rudele și cu locul de unde provine familia.

„Vrem ca limba română să rămână limba pe care o vorbim acasă, astfel Ema păstrează o legătură cu familia și cu locul de unde venim”, a declarat Mihai Trofimciuc. Pentru Marina Trofimciuc, limba maternă are și o dimensiune afectivă: „Eu nu îmi imaginez să îi spun copilului meu «Te iubesc» într-o altă limbă decât cea română. La mulți ani de Ziua Limbii Române”.

Patru copii crescuți în Franța

Familia Cauzan trăiește în Franța și își crește acolo cei patru copii. Părinții încearcă să păstreze în casă limba română și elemente ale culturii din Republica Moldova.

„Noi am încercat mereu să păstrăm în casă un mic colț din Moldova. Credem că un copil care își cunoaște originea are o legătură mai puternică cu familia și cu propria lui identitate. Limba română este pentru noi o punte între generații”, a povestit Sofia Rotaru Cauzan.

Copiii din Elveția învață româna în weekend

În Elveția, copiii proveniți din familii românești pot participa la cursurile Școlii „Guguță”, organizate în weekend. Pe lângă limba română, elevii descoperă povești, tradiții și valori asociate cu țara de origine a familiilor lor.

Printre elevii școlii se numără și cei trei copii ai Anastasiei Parvan. Familia s-a mutat în Elveția în urmă cu șase ani, iar copiii cresc într-un mediu în care folosesc două limbi: „Ne străduim ca acea semincioară a identității noastre să fie plantată în inimile copiilor noștri și să cunoască cât e de bogată și frumoasă limba română. Ca mai târziu, când vor deveni maturi, să răspundă ușor cine sunt, din ce țară fac parte”.