Derby londonez în finala Ligii Europa. Chelsea și Arsenal vor lupta pentru trofeu, după ce au trecut de Eintracht Frankfurt și Valencia

Derby londonez în finala Ligii Europa. Chelsea și Arsenal vor lupta pentru trofeu, după ce au trecut de Eintracht Frankfurt și Valencia

Chelsea și Arsenal sunt cele două echipe care s-au calificat, joi, în ultimul act al Ligii Europa, după ce au câștigat semifinalele cu Frankfurt și Valencia.

Chelsea a avut mult de furcă până să obțină biletele pentru finala Ligii Europa. În semifinale, după 1-1 în tur, pe terenul celor de la Eintacht Frankfurt, „albaștrii” au remizat cu același scor pe „Stamford Bridge”. Gazdele au deschis scorul prin Ruben Loftus-Cheek (28), oaspeții au restabilit egalitatea după reușite lui Luka Jovici (49). Chelsea s-a impus după executarea loviturior de departajare, scor 4-3.

În cealaltă semifinală, Arsenal s-a impus pe terneul Valenciei, scor 4-2. Spaniolii au marcat prin Kevin Gameiro (11 și 58), englezii au înscris datorită lui Pierre-Emerick Aubameyang (17, 69 și 88) și Alexandre Lacazette (50). În tur, Arsenal se impusese cu 3-1. Finala se va disputa la data de 29 mai, la Baku (Azerbaidjan).