LIGA I. S-au vândut drepturile TV pentru meciurile din campionatul intern. „Nu s-a făcut licitaţie, pentru că se luau mai puţini bani”
- Andrei Călin
- 16 aprilie 2019, 18:49
Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a anunțat că au fost vândute drepturile pentru televizarea partidelor din campionatul intern.
Gino Iorgulescu, președintele LPF, a declarat că o firmă a cumpărat drepturile TV pentru meciurile din Liga I. Contractul se întinde pe durata a 5 ani, iar suma ajunge la 28 de milioane de euro. Iorgulescu a afirmat că nu a organizat o licitație publică, pentru că prețul ar fi scăzut.
„Contractul drepturilor TV pe următorii 5 ani s-a aprobat în Adunarea Generală. Suma este de 28 de milioane plus TVA. Nu intrăm în amănunte, mai sunt nişte schimbari în contract. Firma respectivă o să vândă celor care sunt interesaţi, ca şi până acum. E şi un interes din străinătate, dar acele societăţi trebuie să ia legătura cu firma care deţine exclusiv drepturile TV. Noi suntem mulţumiţi, cluburile la fel. Au stat cu emoţii, credeau că nu mai putem face un asemenea contract. Nu s-a făcut licitaţie, pentru că se luau mai puţini bani”, a afirmat șeful de la Liga Profesionistă de Fotbal.