Lidera WTA a refuzat noul contract cu Adidas, chiar dacă i s-a oferit un contract uriaș

Lidera WTA a refuzat noul contract cu Adidas, chiar dacă i s-a oferit un contract uriaș

Japoneza Naomi Osaka, numărul 1 mondial, a refuzat să își mai prelungească acordul cu vechiul spornsor tehnic, Adidas.

Jucătoarea în vârstă de 21 de ani a dat o lovitură de imagine imensă în lumea „Sportului Alb”, după ce a ales să semneze cu Nike, în loc să parafeze un nou contract cu Adidas. Conform presei internaționale, germanii de la Adidas erau pregătiți să îi ofere niponei un contract în valoare de 10 milioane de dolari, și astfel ar fi devenit cea mai bine plătită sportivă a celebrului brand.

„Sunt mândră să devin membră a familiei Nike şi încântat să mă implic în tot ceea ce Nike are de oferit. Nike are o istorie legendară şi abia aştept să fiu parte a acestor momente în anii mulţi care vor veni”, a fost prima reacție a numărului 1 WTA.

Și Simona Halep (locul 2 WTA) face parte din familia Nike, din 2018, dar românca este recompensată de brand-ul american cu „doar” două milioane de dolari pe an.