Licitaţie cu dedicaţie pentru microbuzele lui Dragnea

Licitaţie cu dedicaţie pentru microbuzele lui Dragnea

Premierul Victor Ponta şi ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, au anunţat că au cumpărat 600 de microbuze. Achiziţia lor s-a făcut printr-o licitaţie dubioasă, iar preşedintele Asociaţiei Comunelor, Emil Drăghici, spune că s-a pus carul înaintea boilor.

Sute de microbuze şcolare au fost achiziţionate şi zeci de milioane de lei au fost cheltuite până anul acesta pentru achiziţionarea de mijloace de transport, folosite pentru ca elevii din mediul rural să nu mai meargă kilometri întregi pe jos până la şcoală. Multe dintre ele, însă, sunt stricate sau zac în curţiile primăriilor de la sate pentru că nu sunt bani pentru întreţinerea lor sau pentru angajarea de şoferi. În opinia preşedintelui Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, dacă statul nu va prelua şi aceste cheltuieli, noile microbuze cumpărate cu 16 milioane de euro de către ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, printr-o licitaţie contestată, vor avea aceeaşi soartă - nu vor putea fi folosite. "Am semnat contractul de livrare pentru 600 demicrobuze şcolare. Procedura a fost demarată în septembrie anul trecut. Vor fi livrate minim 40 de microbuze pe zi. Livrările încep, conform contractului, în a douăsprezecea săptămână de la semnare. Undeva la începutul lunii iunie încep să vină primele microbuze", a declarat, ieri, ministrul Dezvoltării. Ponta: "Se reduc cheltuielile" Premierul Victor Ponta, care a fost prezent ieri la anunţul făcut de Dragnea, a susţinut că achiziţia, făcută în an electoral, este benefică pentru elevi, dar şi pentru bugetul de stat. El a mai precizat că microbuzele nu vor fi distribuite pe criterii politice, ci în funcţie de necesităţi şi că se vor reduce cheltuielile pentru decontarea abonamentelor pentru elevi, probleme apărute în special din cauza lăcomiei unora dintre transportatori. "Dacă sunt 600 şi vă garantez că vor fi bani şi pentru celelalte 400, ajung la toată lumea. Deci toţi cei 1.000 care au solicitat microbuze vor avea microbuze", a mai spus Ponta. Emil Drăghici a făcut precizări importante despre situaţia de fapt din comune. "Sunt binevenite, că nu mai merg elevii pe jos, dar dacă nu se vor prelua cheltuielile legate de angajarea unui şofer, cele legate de combustibil şi de întreţinerea maşinii de către stat, nici noile microbuze nu vor putea fi folosite. Au fost cazuri în care s-a urcat edilul la volan să ducă copiii la şcoală", a explicat Drăghici. Acesta a mai spus că nu a fost consultat în ceea ce priveşte licitaţia şi că nici nu ştia că s-a atribuit un contract. "Noi am mai discutat problema microbuzelor vechi, cele de tip Aro sunt cam vechi, iar multe din cele cumpărate de-a lungul timpului zac în curţile primăriilor-stricate", a mai spus acesta. Cum au ruginit sute de maşini Până în prezent, cu bani de la buget s-au făcut mai multe achiziţii de autovehiculedestinatetransportului elevilor. În 2006 s-au achiziţionat 500 de maşini care au completat parcul auto "şcolar", în care mai sunt aproximativ 800 de autoturisme ARO achiziţionate în perioada 2001-2004, valoarea investiţiei pentru acestea fiind de 349,3 de miliarde de lei vechi. Din cele 745 de microbuze ARO, 487 aveau 16 locuri şi 247 câte 22 de locuri. Potrivit lui Emil Drăghici, şeful Asociaţiei Comunelor, multe din aceste microbuze sunt stricate sau stau degeaba, pentru că nu sunt bani pentru întreţinerea lor. Premierul a explicat că s-au cumpărat microbuze pentru a elimina băieţii deştepţi care făceau afaceri cu abonamente pentru elevi la supra-preţ. „Au fost contestaţii la CNSC, am câştigat la CNSC, au fost, fi resc, contestaţii la instanţă, am câştigat şi la instanţă". LIVIU DRAGNEA, ministrul Dezvoltării „Sunt binevenite microbuzele, dar dacă nu se alocă bani de la buget pentru combustibil, şofer şi întreţinerea maşinii, edilii nu se vor descurca şi le vor ţine în curtea primăriei". EMIL DRĂGHICI, preşedintele Asociaţiei Comunelor Ministerul Finanţelor şi Parchetul În documentele depuse la CNSC, Union Motors susţine că Shlomo Holdings (Cod Unic de Identificare 520034372) ar fi avut cifra de afaceri "0", în 2011 şi 2012, şi doar trei salariaţi şi-au prezentat şi o declaraţie a "firmei mamă". Potrivit paginii oficiale de la Tel-Aviv însă, firma Shlomo Holdings (cu acelaşi CUI) a avut, în 2012, venituri de 2,24 miliarde de shekeli (675 de milioane de euro). Deoarece CNSC nu a vrut să lămurească legalitatea acestei licitaţii, "Evenimentul zilei" cere Ministerului Finanţelor şi Parchetului să verifice legalitatea declaraţiilor şi a licitaţiei în general. Oficialii "Rădăcini Motors", firma care a reclamat la CNSC, au refuzat să facă vreun comentariu despre această licitaţie. Nereguli la licitaţie. Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor le consideră fireşti În opinia reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării, exis tenţa unor nereguli în cadrul acestei licitaţii sunt fireşti. Pe de altă parte, EVZ a intrat în posesia unor dovezi care demonstrează că asupra acestei licitaţii planează suspiciuni şi că ea ar trebui verificată. "Parcă nu au existat niciodată atâtea presiuni câte am văzut la această licitaţie pentru microbuze şcolare", ne-au spus surse apropiate comisiei de licitaţie. "Dosarul firmei câştigătoare a avut o serie de inexactităţi care îi puteau chiar descalifica. A fost nevoie de multă «bunăvoinţă» pentru a închide ochii la ele", ne-au spus sursele. Firmele câştigătoare, care au făcut parte din asocierea IAC Management - Union Motors Car Sales, s-au declarat IMM-uri şi au beneficiat, la licitaţie, de facilităţile prevăzute de lege. Potrivit legii, un IMM trebuie să aibă un număr mediu de cel mult 250 de salariaţi şi o cifră de afaceri anuală de sub 50 de milioane de euro, dacă IMM-ul respectiv este autonom. Dacă o altă firmă deţine însă mai mult de jumătate din IMM-ul respectiv, cele două firme se consideră a fi "legate", potrivit Legii IMM (364/2004). În acest caz, datele celor două întreprinderi se cumulează, acestea trebuind să aibă, împreună, 250 de salariaţi sau cifră de afaceri de mai puţin de 50 de milioane de euro. Facilităţi ilegale Union Motors Sales s-a declarat IMM la licitaţia organizată de Ministerul Dezvoltării pe proprie răspundere şi a beneficiat astfel de o facilitate importantă - aceea de a depune doar 50% din garanţia de participare. Union Motor Sales ar fi ascuns însă următoarea situaţie: principalul acţionar al său este SC New Kopel România SRL, iar unicul acţionar al SC New Kopel este firma străină Shlomo Holdings Ltd, care are 1.250 de salariaţi şi o cifră de afaceri uriaşă. "Cum aceste firme sunt «legate», atunci, potrivit legii româneşti în vigoare, Union Motors Sales nu se poate declara, legal, IMM", neau spus sursele. Cu IMM-ul vopsit Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a recunoscut această problemă, care i-a fost ridicată de Rădăcini Motors, dar nu a făcut nimic să verifice eventualale ilegalităţi care puteau duce şi la anularea licitaţiei. "Consiliul admite că pot fi întemeiate argumentele (...) potrivit cărora Union Motors Cars nu este o întreprindere autonomă (...). Consiliul apreciază ca fiind pe deplin posibilă interpretarea potrivit căreia Shlomo Holdings Ltd, SC New Kopel Romania SRL ar fi întreprinderi legate şi, implicit, că datele utililizate pentru calculul numărului mediu anual de salariaţi sau pentru cifra de afaceri netă în cazul Union Motors Car Sales să nu fie corect utilizate", se arată în decizia Consiliului. Mai mult, membrii CNSC au apreciat că dacă Inspecţia Muncii sau Ministerul Finanţelor ar descoperi cele de mai sus, ar putea sesiza şi organele de urmărire penală. Membrii CNSC nu au cerut însă nicio verificare a Ministerului Finanţelor sau a Inspecţiei Muncii, ba chiar au respins contestaţia Rădăcini Motors. Ei s-au "acoperit" doar, mulţumindu-se să constate că nu există un act de control care să ateste vreun fals în declaraţii al Union Motors. Un fel de "noi vedem că cioara nu e neagră, dar niciun document nu ne spune că ar fi vopsită". Dacă Parchetul va deschide o investigaţie şi va constata că la baza licitaţiei a stat un fals în declaraţii, e posibil ca CNSC să fie găsit răspunzător.