Un liceu în exil. Viața grea a elevilor români din Transnistria
- Iuliu Vlădescu
- 20 decembrie 2023, 09:48
Un liceu în exil. Elevii români din Transnistria nu pot să învețe în limba maternă la ei acasă, din cauza separatiștilor pro-ruși din Transnistria, așa că liceul lor s-a mutat într-un sat controlat de Chișinău.
Un liceu în exil. Liceul „Ștefan cel Mare” din satul Doroțcaia este un exemplu viu al consecințelor conflictului de pe Nistru.
Un liceu în exil
Cândva, acesta funcționa la Grigoriopol. Dar autorităților separatiste transnistrene nu le-a convenit acest lucru. Așa că liceul a fost alungat la Doroțcaia, un sat controlat de autoritățile de la Chișinău.
Acum, copiii care locuiesc în regiunea transnistreană, pentru a primi educație în românește, după programa din Republica Moldova, sunt nevoiți să călătorească cu autobuzul, uneori așteptând mai mult de o oră la „punctele de control” transnistrene.
Directorul liceului, Eleonora Cercavschi, speră ca într-o zi să se întoarcă la Grigoriopol. Ea spune că nu vede conflicte sau furie la nivelul oamenilor de rând și că neînțelegerile dintre Chișinău și Tiraspol sunt doar la nivel politic.
Copiii, tracasați de separatiști la trecerea „frontierei”
„Suntem de 20 de ani în satul Doroțcaia, raionul Dubăsari. Suntem Liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol, dar am fost dați afară de acolo. Astăzi, în școala noastră învață 279 de copii din diferite sate ale regiunii Grigoriopol: Mălăiești, Butor, Tașlîc, Crasnogorca, Delacău și chiar din orașul Grigoriopol.
Ne este greu să facem față acestei probleme, sunt mulți copii și trebuie să îi transportăm pe toți cu autobuzul. Avem cinci autobuze pline, plus un microbuz școlar.
Eram torturați în fiecare zi la intrare și la ieșire, ne opreau și uneori ne țineau la acest post o oră, o oră și jumătate. Nu ne-au arătat nimic, nicio plângere. Pur și simplu nu m-au lăsat să intru și asta e tot. În Transnistria au putut să-și demonstreze „puterea”, că pot lupta cu copiii”, a declarat directoarea liceului, la TV8.
Un liceu și o speranță
Dar liceul din Grigoriopol a dovedit, la CEDO, în 2012, încălcările drepturilor omului de către autoritățile separatiste. Instanța europeană a dispus despăgubiri de 6.000 de euro. Dar, după 11 ani, liceul nu a primit încă niciun ban.
„Cred că acum suntem mai aproape de rezolvarea conflictului transnistrean. În curând se vor împlini doi ani de când Rusia a arătat că nu este a doua armată din lume și atâta timp cât marchează timpul, le va mai dura încă 10 ani să ajungă în Transnistria.
Pentru toate acestea trebuie să răspundă cineva. Au lăsat o generație și jumătate fără viitor, fără cunoaștere a limbii de stat”, a mai spus directoarea de liceu Eleonora Cercavschi.
Ea povestește cum preda, pe vremuri, la o școală rusă, iar acolo erau mulți colegi din Transnistria. Acum, când vorbește cu ei, aceștia spun adesea că sunt nemulțumiți de viața din regiunea separatistă, dar le este frică să vorbească deschis despre asta.
Eleonora Cercavschi mai sppune că visează la momentul în care Moldova se va uni din nou, iar liceul ei va reveni la Grigoriopol.
„Să întoarcem liceul în Grigoriopol. Atunci pot să-mi părăsesc funcția cu conștiința curată și să consider că mi-am îndeplinit sarcina.”