Letonia are un nou PREȘEDINTE. Ministrul APĂRĂRII a fost ales șef al statului
- Andrei Stanca
- 3 iunie 2015, 21:55
Ministrul leton al apărării, Raimonds Vejonis, a fost ales, miercuri, președinte al țării, cu voturile a 55 din cei 100 de membri ai parlamentului de la Riga.
Raimonds Vejonis, membru al partidului ecologist, în vârstă de 48 de ani, a declarat că ”va face tot posibilul pentru a continua să amelioreze securitatea Letoniei și bunăstarea țării în întregul ei”.
În timpul mandatului de ministru al Apărării, a avut poziții ferme față de Rusia, în contextul conflictului din ucraina.
Noul președinte, care a fost biolog înainte de a intra în politică, s-a născut în Rusia în apropiere de Pskov, unde tatăl său activa în armata sovietică. El a intrat în parlament în 2006 pe lista alianței populiste a Verzilor și Țăranilor, care cuprinde și partidul ecologist.