Leonard Doroftei și soția sa, în fața unei mari provocări
- Maria Pană
- 21 septembrie 2024, 10:58
Fostul campion mondial la box Leonard Doroftei a decis să participe pentru prima dată, alături de soția sa, la o emisiune concurs. Cei doi vor merge în Malta pentru a-și testa relația în situații limită.
Moșul și soția s-au întors în România
Leonard Doroftei a decis că e cazul să se întoarcă în țară și odată cu acest lucru a mai hotărât să participe și la prima emisiune concurs. Este vorba despre emisiunea Power Couple, acolo unde va participa alături de soție. „Această experiență de a participa alături de soția mea la o emisiune-concurs reprezintă o provocare și o luptă frumoasă. Îmi doresc să merg cât mai departe în competiție alături de partenera mea”, a spus Moșul. De altfel, și soția l-a susținut în demers.
„Am acceptat această provocare din dorința de a ne redescoperi ca și cuplu, sunt tare curioasă cum vom reacționa în împrejurările dificile pe care le impune acest concurs”. Familia Doroftei s-a întors în România în urmă cu câteva săptămâni. Cei doi soți nu au venit singuri, ci alături de doi dintre copiii lor.
Adrian, băiatul cel mare, ultimul care se întoarce în țară
Adrian, băiatul cel mare care a fost și primul ajuns în Canada, a mai rămas pentru a mai rezolva anumite lucruri. Cu toate acestea, mama lui spune că urmează să ajungă și el în curând. Familia Doroftei a fost plecată în Canada mai bine de 5 ani. În 2019, Moșul a luat decizia de a se muta peste hotare având în vedere situația din România.
Mai exact, barul pe care îl avea în Ploiești a fost închis de autorități. Dezamăgit de modul în care a fost tratat, fostul campion mondial a decis să își urmeze copiii peste hotare. Cu toate acestea, și-a dorit mereu să se întoarcă. Iată că în cele din urmă a reușit să se întoarcă în țara natală.