Nea Mitică Păvălucă a fost secretar PCR la Fabrica de Tacâmuri „Inox” pe la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60, în perioada căreia i s-a zis „obsedantul deceniu”.
Muncitor cu „origine sănătoasă”, cu patru clase și-un brânci, s-a trezit promovat ca politruc că trebuie să se pronunțe în legătură cu tot ce mișcă în fabrică și să traseze sarcini. O făcea cu emfază, ca să ascundă că, în realitate, nu se pricepea la nimic. Tata îmi povestea răzând cu lacrimi un episod de la un exercițiu ALA, de apărare civilă, în care se simula un atac aerian asupra fabricii. Nea Mitică dădea indicații: „Nu scoți capul din adăpost că vine o schijă și o dată îți retează coapsa (și ca să fie sigur că s-a făcut înțeles, tăia violent aerul cu palma bătucită pocnindu-se peste... țeastă). În caz de, apuci rănitul de monoplați și cu pași măreți te-ndrepți spre postul de plin ajutor.” Hohotele de râs nu îl deranjau pe nea Mitică. Râdea și el. Se simțea popular. În centrul atenției. Și, apoi, nu era om rău, nu a avut pe nimeni pe conștiință, într-o vreme când secretarii de partid băgau oamenii la pușcărie.
Leon Dănăilă a fost reclamat de Ioana Stăniloiu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că într-un interviu de acum jumătate de an declara: „Femeile nu sunt bune de chirurgi... N-au talent... Femeilor le lipsește ceva. Eu, făcând și psihologie, mi-am dat seama că, în general, femeile au treabă acasă, se preocupă de alte lucruri, de familie... Gândul le este în altă parte”.
Pe Leon Dănăilă îl știți: bătrânul neurochirurg blajin, cu coamă albă, leonină, care merge la spital cu metroul și la cabinetul căruia fac coadă oameni din toată lumea ca să-i opereze pe creier și de la care nu a acceptat niciodată vreun ban.
Și pe Ioana Stăniloiu ar trebui să o știți: este juna devenită celebră după ce Remus Cernea a cerut-o de „parteneră civilă” pe holurile Parlamentului, ceremonie pecetluită cu un sărut pătimaș cu schimb de secreții în fața camerelor tv.
Și pe Remus Florinel Cernea îl știți: rockerul întârziat, ajuns parlamentar pe listele USL, preocupat de fericirea homosexualilor și demnitatea delfinilor, în calitate de „persoane nonumane”.
Domn de modă veche, Leon Dănăilă nu știe să mintă. Trântește verde în față ce gândește. Vocea sa a cântărit greu în campania de modificare a Constituției pentru interzicerea căsătoriilor homosexuale: «Sigur că inițiativa dumneavoastră este foarte benefică, foarte logică și este sprijinită, cred, nu numai de cele 3 milioane de semnături, ci de toată lumea... Familia este baza societății... Copii adoptați de homosexuali, care spun „pe tata îl cheamă Ion, pe mama Vasile”... Heterosexualitatea este lăsată de la Dumnezeu...»
În momentul când a acceptat să candideze pentru Senat, Leon Dănăilă a devenit o țintă: trupele Corectitudinii Politice, isterizate de victoria lui Trump și de Brexit, nu puteau îngădui ca o asemenea Voce să se transforme în Tribună.
„Partenera civilă” a lui Cernea, care se prezintă ea însăși drept „activist civic”, îl toarnă pe ilustrul profesor la CNCD pentru că declarațiile sale sunt de natură a leza „femeile chirurg”, că însuși „mediul profesional” ar putea fi „afectat”, ba chiar să apară „un posibil impact asupra pacienților”.
Ioana Stăniloiu este tipul perfect al activistului de tip nou, apărut din spuma Corectitudinii Politice, noua ideologie totalitară care ambiționează să spele mințile din întreaga lume. Dacă în timpul comunismului, printre secretarii de partid întâlneai și oameni de omenie, ca nea Mitică Păvălucă, activiștii de tip nou au cu toții o răutate funciară în vine. Sunt niște teroriști psihologici. Iar răut
Recomandările noastre
