Legumele verzi previn apariţia diabetului zaharat

Legumele verzi previn apariţia diabetului zaharat

Consumul zilnic de legume verzi vă apără de un eventual diabet de Tip 2 (zaharat), susţin oamenii de ştiinţă de la Univeristatea Leicester, citaţi de BBC.

Potrivit acestora, aproximativ 80 g de legume cu frunze verzi consumate zilnic ar putea reduce cu până la 14% riscul de a dezvolta diabet zaharat.

Britanicii au efectuat un amplu studiu la care au participat peste 200 de mii de voluntari, iar rezultatele au fost publicate în British Medical Journal.

Iniţial, subiecţii au consumat diferite combinaţii de fructe şi legume, iar specialiştii au constatat că aceastea nu aveau niciun efect asupra compoziţiei sângelui. Astfel, s-a trecut la alimentaţia bogată în legume cu frunze verzi, în urma căreia s-a constatat că, după trei zile de astfel de regim alimentar, indicele glicemic a rămas constant.

Ne puteți urmări și pe Google News

Printre legumele cu frunze verzi recomandate de specialişti pentru a ţine diabetul zaharat sub control se află broccoli, conopida, spanacul, varza sau napii.

Este bine ştiut că aportul de fructe şi legume este important, dar cercetarea noastră sugerează că legumele verzi sunt în mod special esenţiale în ceea ce priveşte prevenirea diabetului", explică profesorul Melanie Davies, coordonatoarea studiului.