LEGEA SALARIZĂRII. Avocatul Poporului INTERVINE pentru ÎNCADRAREA GREȘITĂ
- Alex Dumitrescu
- 29 ianuarie 2019, 16:54
Avocatul poporului s-a sesizat din oficiu, după ce șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă din Spitalul Județean Brașov a publicat doi fluturași de salariu.
Potrivit acesteia, pe 17 ianuarie şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă din Spitalul Judeţean Braşov a publicat un material, anexând doi fluturaşi de salariu.
„Priviţi fluturaşul de salariu al infirmierei cu cea mai mare vechime din secţia clinică pe care o conduc (chirurgie plastică) dintr-un spital clinic judeţean de urgenţă. Salariu de bază cu astronomică valoare de 2.148 lei! Alăturat, cel al unei infirmiere debutante cu vechime zero dintr-un compartiment de medicină internă din spitalul municipal Săcele, judeţul Braşov, unde este înscrisă ca salariu de bază suma de 3.266 lei. Adică un salariu de bază cu 52% mai mare"! (...) Doamnă Ministru Sorina Pintea, e de înţeles că nu aveţi nicio vină într-o asemenea situaţie. Dar aveţi responsabilitatea de a curma astfel de inechităţi flagrante! Eu nu ştiu (şi nici nu am nicio dorinţă să aflu) care sunt cauzele şi cine sunt vinovaţii pentru apariţia unei(unor) astfel de monstruozităţi. Însă dumneavoastră puteţi afla, după cum vă este în putere să luaţi şi măsurile necesare”, menţiona medicul, potrivit Avocatului Poporului.
Medicul preciza că angajata Spitalului Judeţean Braşov la care face referire are o vechime în muncă în cadrul spitalului de peste 32 de ani, potrivit Agerpres.