Legea care reduce vârsta de pensionare cu doi ani. Ce români vor fi beneficiari

Legea care reduce vârsta de pensionare cu doi ani. Ce români vor fi beneficiari

Noua lege a pensiilor, publicată în Monitorul Oficial, stabilește vârsta standard de pensionare la 65 de ani pentru ambele sexe, cu o creștere graduală în funcție de anul nașterii.

O lege publicată în Monitorul Oficial nr. 629 din 10 iulie 2023 modifică articolul 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Legea extinde lista localităților unde locuitorii pot ieși la pensie cu 2 ani mai devreme, fără să fie penalizați.

Pensionare anticipată pentru cine a stat în zone poluate

Această măsură se aplică, de exemplu, în Ploiești, Băicoi, Boldești-Scăeni și alte 21 de comune din Prahova. De exemplu, o persoană poate beneficia de pensionare anticipată pentru că a locuit într-o zonă poluată și de reducerea pentru grupele de muncă.

Casa Județeană de Pensii Prahova a declarat că peste 300 de prahoveni au ieșit la pensie cu această lege și că alte 181 de persoane primesc acest tip de pensie, potrivit Antena 3.

Pentru a beneficia de aceste facilităţi, persoanele trebuie să fi locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate şi pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi.

Pentru pensionare anticipată, o persoană trebuia să fi stat 30 ani în zone afectate de poluare

Sunt vizate persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase.

De asemenea, mai sunt vizate persoanele care au locuit în zone unde s-a efectuat extracția și prepararea  minereurilor de uraniu, de radiaţii din minereuri radioactive.

Și cei care au locuit în zone unde s-a practicat extracția și prelucrarea minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, ori de prelucrarea ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei  pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.

Ce acte sunt necesare?

Pentru a beneficia de această facilitate, persoanele trebuie să aibă stagiul complet de cotizare, fără perioadele asimilate (armată, invaliditate, facultate).
De asemenea, nu au voie să lucreze în această perioadă, conform Casei Județene de Pensii Prahova, sursei citate.

Actele necesare pentru a solicita această pensie sunt:

  • cererea tip de pensii
  • carte de muncă original și copie
  • copii livret militar
  • acte stare civilă
  • acte studii
  • adeverință, în original, eliberată de serviciul de evidență al populației de care aparține titularul cu domiciliul, care să ateste că acesta a locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluare remanentă.

Ne puteți urmări și pe Google News