„Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă!”. Săptămâna trecută, s-a discutat la Guvern, pe şest, un act normativ care spune că trebuie evaluate toate resursele minerale ale României. Atât energetice, cât şi neenergetice. Totul normal până aici. Ţara noastră stă pe munţi de bogăţii. Şi este bine să le inventariem. Să le ţinem socoteala.

Anormalul abia de acum începe. Nu mai insist acum asupra resurselor energetice. S-a vorbit din toate poziţiile, şi de către specialişti, şi de către nespecialişti, despre OMV, despre petrolul românesc şi despre gazele din Marea Neagră. De la desene pe tablă instalate în studiouri, să priceapă toată lumea, până la îndemnuri cu boicotul OMV. Le-am văzut pe toate. Desigur, totul a rămas ca înainte. Doar reamintesc şi despre mult discutatele reactoare 3 şi 4 de la Cernavodă, care vor fi gata, hăt, cam în zece ani şi care vor asigura 35 la sută din necesarul de energie al ţării. Numai că domul Virgil Popescu, ministrul Energiei, a uitat un lucru de nimic. Reactoarele acelea merg cu uraniu. România are zăcămiunte de uraniu. Dar se pare că la Guvern s-a aflat abia acum despre ele.

Deşi, dacă dădeau un telefon la Moscova, chiar dacă acum răspund mai greu, că sunt ocupaţi cu războiul, aflau că în perioada ocupaţiei sovietice, întreg programul nuclear al URSS s-a făcut cu uraniul de la Sânnicolau Mare, de la noi, din România. Numai că zăcămintele de uraniu pe care încă le avem, mai trebuie şi scoase din pământ.

Minele de uraniu din România sunt toate, fără nicio excepţie, lăsate în paragină. Şi nici nu există semne că ar exista vreo iniţiativă a Guvernului să le repornească. Oraşe întregi, monoindustriale, care trăiau de pe urma exploatării uraniului, şi nu trăiau rău deloc, zac acum aproape în părăsire, îngropate în sărăcie lucie.

Cel de-al doilea capitol, resursele neenergetice, cuprins în acest document tăcut, cred eu că este cu mult mai interesat. România are în subsol minerale rare, unele dintre ele considerate în UE sau în lume, „critice”, în valoare nu de sute de milioane, nu de sute de miliarde, ci de zeci de trilioane de euro. Planul ticluit la Guvern se întinde până în anul 2035.

Pentru programul nuclear, că tot am pomenit despre el, nu este suficient numai uraniul, ci şi zirconiul şi titanul. România le are şi pe ele. Numai că şi aceste mine zac în părăsire. Spre exemplu, uzina de la Vadu, sau nisipurile din Delta Dunării, bogate în uraniu şi zirconiu, zac în paragină după ce au fost vândute pe nimic unei firme din Constanţa, care a vândut la bucată tot ce a prins, ca să-şi scoată pârleala şi un câştig frumos pe deasupra, după care a băgat-o în faliment. După aceeaşi schemă s-a ales praful şi de extracţiile de titan.

Deocamdată, în România sunt inventariate peste 220 de perimetre cu potenţial de pământuri rare. Ele au fost trecute la „Radioactiv Mineral Măgurele”, care apoi a fost subfinanţată şi adusă în pragul falimentului. Concomitent cu aceste distrugeri, curg la Agenţia Naţională pentru Metale Rare (ANMR) cereri de exploatare a acestor perimetre, de către tot felul de indivizi, în parteneriat cu firme străine. Doar într-un singur an, au fost înregistrate peste 30 de cereri de licenţe de exploatare. Aceste metale rare pe care le-am enumerat deja, sunt folosite în industria de vârf şi au fost declarate în UE drept „critice”.

Şi acum, adevărata problemă din acest plan măreţ. Se scrie negru pe alb că: „entităţi private să deţină preponderent dreptul de exploatare şi administrare a resurselor minerale neenergetice.” Cu alte cuvinte, să dăm altora aceste bogăţii, pe redevenţe de nimic, aşa cum s-a făcut şi cu resursele pe care le-au prăduit până acum, că nouă nu ne trebuie.

De altfel, în document se specifică şi faptul că trebuie scăzute redevenţele, pentru a le face obiectivele şi mai atractive, deşi redevenţele pe care le plătesc cei care ne jefuiesc bogătiile nu au mai fost reactualizate de mai bine de 20 de ani.

Pe ce se vor concentra aceste prăduieli? Sare, cupru, zinc, aur, argint, magneziu, grafit (din care se face grafenul, cel mai bun conductor de electricitate, extrem de cerut în industria HT). Să ne oprim puţin doar la grafit, ca să înţelegem ce suntem pe cale să pierdem. Cităm din nou din document: „În Europa există zăcăminte de grafit, exploatate într-un grup restrâns de ţări, precum Ucraina, Rusia, Norvegia şi Turcia, dar nesemnificative sub aspect calitativ şi cantitativ. În România, există un zăcământ important în Munţii Parâng, dar şi în zona Baia de Fier-Polovraci”. Această veritabilă comoară este evaluată la peste un miliard de euro. Înainte de ’89, de aici se scoteau peste 40 de tone de grafit. Asta însemnând o parte importantă din producţia mondială, România fiind un jucător important pe această piaţă. Acum, minele sunt în paragină, aşteptând să fie prăduite pe nimic. Grafitul se află la Regia Autonomă „Salrom”, pe care se dă o bătălie cruntă pentru privatizare. La suprafaţă, ar părea că se bat pe sare. Vânătoarea adevărată însă este pentru grafit, care nici măcar nu se află în titulatura regiei.

Şi ca să avem cât de cât un tablou al comorii pe care stăm, alături de metalele rare pomenite până acum, mai vorbim despre multe alte metale rare, precum telur, tungsnten, litiu, zircon. Elemente care l-au uimit până şi pe Mendeleev.

Guvernul se gândeşte ca abia cum să le inventarieze. Cu toate că există o hartă detaliată a acestor zăcăminte şi răspândirea lor pe teritoriul României. O inventariere care va dura câţiva ani, o tragere de timp în care minele se vor prăbuşi şi mai rău, le va scădea valoarea, se va scădea redevenţa, aşa cum se recomandă în document, iar în final vor fi luate aproape de degeaba de: „entităţi private să deţină preponderent dreptul de exploatare şi administrare a resurselor minerale neenergetice.”

Aşadar, munţii noştri nu poartă doar aur. Ci şi alte resurse, mult mai valoroase decât aurul. Care s-ar putea să nu mai fie ale noastre. Pe şest.

Puteți vedea și varianta VIDEO a acestui editorial AICI.

Poți achiziționa ”Cimitirul nevaccinaților” scrisă de Sorin Ovidiu Bălan de la punctele de difuzare a presei și prin comandă online pe www.edituradecarte.ro