LEGĂTURA lui Donald TRUMP cu o cântăreaţă din RUSIA
- Andrei Vi şan
- 13 noiembrie 2016, 13:35
Filip Kirkorov este un cântăreţ rus care a povestit pentru agenţia de presă TASS că Donald Trump este un mare admirator a muzicii din Rusia.
Kirkorov este Artist al Poporului în Federația Rusă de origine bulgară. El spune că îl cunoaște de peste 20 de ani pe noul preşedinte al SUA din 1994, când l-a invitat pe el şi pe interpreta de muzică pop, Alla Pugaciova, la Atlantic City să susţină un spectacol.
„Mă impresionează relația dintre Trump şi cultura Rusiei, precum și interesul deosebit de mare manifestat de el față de cultura rusă şi în special faţă de muzică rusească”, a spus Kirkorov.
„Este o poveste mai veche, care a debutat în 1994 şi care continuă. Donald Trump este un mare admirator al Allei Pugaciova și ne-a invitat să susținem un spectacol în renumita sală de concerte de la Trump Taj Mahal din Atlantic City. Am susținut un show, care s-a bucurat de mare succes, în concluzie am revoluționat lumea muzicală. Grație lui Trump, am fost primii artiști din Rusia care au evoluat pe scena legendarei săli”, a mai spus artistul.
El a precizat că Trump a fost prezent în sală, la spectacol, și le-a oferit în dar o statuietă. După această întâlnire, care a fost una destul de reușită, au mai urmat și altele. Kirkorov a luat parte la o serie de evenimente caritabile, organizate de noul preşedinte al SUA în Florida.
La unul dintre aceste evenimente, Trump i-a făcut cunoștință lui Kirkorov cu artista canadiană Celine Dion. Ultima lor întâlnire a avut loc la Moscova, în 2013, atunci când artistul a fost în juriul unei ediții a concursului Miss Univers, desfășurată în capitala rusă.
În luna septembrie, Kirkorov a declarat că îl susţine pe Donlad Trumpp în funcţia de preşedinte al SUA. Acesta a mai precizat că, în cazul în care Trump va fi ales lider la Casa Albă, relaţiile dintre cele două state vor fi unele mult mai strânse şi se vor ameliora.