Lacrimi pentru Țopescu. Nadia Comăneci şi Mihai Gâdea NU şi-au putut STĂPÂNI EMOȚIILE. Poezia SFÂȘIERTOARE pe care i-a scris-o marea campioană
- Sorana Pătra șcu
- 15 mai 2018, 22:48
Vestea morții lui Cristian Țopescu, vocea de aur a sportului românesc, a emoționat toată România. Politicienii, colegi de breaslă și prietenii s-au înghesuit să își exprime regretul față de dipariția acestuia.
Cariera jurnalistului a fost direct legată de cele mai mari performațe ale sportivilor din țara noastră timp de 40 de ani. Fosta gloriei a gimnasticii românești, Nadia Comăneci a vorbit despre ce a reprezentat Cristian Țopescu pentru ea în anii de glorie, dar și în anii care au urmat după momentul istoric de la Montreal.
Nadia nu a mai reușit să-și stăpânească lacrimile în momentul în care a citit o poezie în care se menționa chiar nota ei de 10 și comentariul lui Cristian Țopescu:
„Au trecut câteva ore și realizez greu că acest lucru este adevărat. Am primit ceva care aș vrea să citesc: 'Sunt momente uneori când destinele își iau zborul/ Țara de comentatori și-a pierdut comentatorul/ A vorbit la Mondial când jucam cu sânge rece/ Când eram pe vârf de val sau când a luat Nadia 10/ Vocea ce frumos suna, ca vioara lui Enescu/ a plecat și el cu ea/ Drum bun, Cristian Țopescu!”.
Moartea lui Țopescu nu l-a lăsat nici pe Mihai Gâdea indiferent. „Este sinteza unei zile triste, cumplit de triste pentru cei care l-au iubit pe Cristian Țopescu. Astăzi a plecat dintre noi, fizic, o legendă. Legendele, însă, nu mor niciodată. Și sper din tot sufletul ca generațiile care vor veni să înțeleagă ce a însemnat pentru generația noastră Cristian Țopescu.
Astăzi, chiar dacă domnia sa plecase și, cum se vorbește de multe ori într-o redacție, le-am spus colegilor mei să pregătească ceva cu "domnul Țopescu" și una dintre colegele mele a remarcat. Sigur, eu nu am spus-o ca și cum aș fi gândit în mod special formularea. Și a zis 'da, domnul Țopescu'. Rămas bun, domnule Țopescu!”, a spus Mihai Gâdea.