Sunt tratați la stat, dacă plătesc testul COVID 19 la privat

Sunt tratați la stat, dacă plătesc testul COVID 19 la privat

Pacienții au fost condiționați de plata testului de COVID-19 pentru a fi tratați într-un spital de stat. Totul s-a întâmplat la Galaţi.

Mai mulți bolnavi s-au plâns că au fost trimiși să își facă testul pentru noul coronavirus la un laborator privat, deci contra cost, înainte de a fi primiți în Spitalul Județean Galați pentru diverse proceduri.

Cum se justifică Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă

Reprezentații Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați spun că doar pentru urgențe și pentru bolnavii cronici se face testul gratuit, restul pacienților trebuie să vină cu testul deja făcut.

Odată cu instituirea stării de urgență și reorganizarea spitalelor pentru a primi cazuri de COVID-19, mulți pacienți au fost nevoiți să-și reprogrameze intervențiile chirurgicale care nu erau considerate urgențe pentru o dată ulterioară. Din momentul în care s-au relaxat măsurile, spitalul a început să primească pacienți non-COVID, numai că internarea este condiționată acum de efectuarea contra cost a unui test pentru noul coronavirus într-un laborator privat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pacienţii sunt nevoiţi să plătească 300 de lei pentru un test

Este vorba despre bolnavii care nu sunt considerați cronici și care nu au o urgență, dar au venit zilele trecute la spital pentru internare, conform reprogramărilor făcute în urmă cu aproximativ două luni. Lor li s-a cerut și rezultatul unui test PCR, pe care trebuie să și-l facă la un laborator privat. În consecință, acești pacienți sunt nevoiți să plătească din buzunar aproximativ 300 de lei pentru un astfel de test.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat pentru Digi24este ilegal ca un spital de stat să perceapă pacienților să-și plătească analizele pentru depistarea COVID-19. În prezent, sunt testați doar pacienții oncologici, cei care fac dializă sau oricare persoană care prezintă simptome de COVID-19. În cazul în care spitalul dorește testarea tuturor pacienților care se internează, acesta trebuie să facă testarea din fonduri proprii, au explicat cei de la Ministerul Sănătăţii.