La reuniunea JAI, România a depus o declaraţie care motivează votul împotriva cotelor obligatorii
- Mircea Marian
- 22 septembrie 2015, 20:27
România a votat împotriva cotelor obligatorii, iar vicepremierul Gabriel Oprea a depus o declaraţie care motivează raţiunile poziţiei ţării noastre, pentru a fi ataşată la minuta reuniunii Consiliului JAI, se arată într-un comunicat al ministerului de Interne.
„Având în vedere supunerea la vot a proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reprezentantul României a votat împotriva unei astfel de măsuri, reiterând poziţia de principiu conform căreia România nu susţine relocarea de refugiaţi pe baze obligatorii. Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a depus o declaraţie care motivează raţiunile poziţiei ţării noastre, pentru a fi ataşată la minuta reuniunii Consiliului JAI”, se arată în comunicatul Internelor.
În comunicat se mai arată că Oprea a declarat, în cadrul reuniunii JAI: „O provocare de asemenea anvergură nu poate fi rezolvată prin impunerea unui sistem automat de redistribuire a imigranților. Este absolut necesar să se țină seama de specificitățile fiecărui stat membru și de capacitatea sa efectivă de primire și integrare a imigranților”.