La Liga. Urmează 32 de zile consecutive de fotbal în Spania. Programul complet

La Liga. Urmează 32 de zile consecutive de fotbal în Spania. Programul complet

La Liga, unul dintre cele mai puternice campionate din lume, este gata să reînceapă. Din data de 11 iunie, primul eșalon din Spania va avea parte de un calendar extrem de încărcat

După mai bine de două luni de pauză, provocată de pandemia de coronavirus, fotbalul din Spania este gata să intre în linie dreaptă. Cotidianul Marca a oferit programul complet al celor 11 etape rămase de disputat, iar Liga Profesionistă din Spania a făcut țintarul pentru 32 de zile consecutive de fotbal.

Doar în trei dintre cele 32 de zile se va face pauză, între etapele 36 și 37, respectiv 37 și 38. Sursa menționată a mai precizat că ultima etapă din La Liga va avea loc pe 19 iulie. Potrivit noului program, se ia considerare timpul de odihnă pentru jucător, de minimum 72 de ore între meciuri, dar vor exista și partide care vor începe la ora 23:00 (ora României), din cauza temperaturilor ridicate din Spania.

Etapa inaugurală după această pauză va fi cea cu numărul 28, ce va fi marcată de derby-ul dintre Sevilla și Betis Sevilla (joi, 11 iunie). Real Madrid ar urma să joace duminică, 14 iunie, contra celor de la Eibar, iar FC Barcelona va evolua luni, 15 iunie, pe terenul formației Mallorca.

Ne puteți urmări și pe Google News

Programul etapei 28 din La Liga:

Joi, 11 iunie:

23:00: Sevilla-Betis

Vineri, 12 iunie:

20:30: Athletic Bilbao - Atletico Madrid 22:30: Granada - Getafe

Sâmbătă, 13 iunie:

18:00: Real Sociedad - Osasuna 20:30: Espanyol - Alaves 23:00: Valencia - Levante

Duminică, 14 iunie:

18:00: Celta Vigo - Villarreal 20:30: Leganes - Valladolid 23:00: Real Madrid - Eibar

Luni, 15 iunie:

22:30: Mallorca - FC Barcelona

Etapa 29

Marți, 16 iunie - Joi, 18 iunie Meciuri notabile: Real Madrid - Valencia (17 iunie, 22:30), Barcelona - Leganes (18 iunie, 20:30) Etapa 30

Vineri, 19 iunie - Luni, 22 iunie Meciuri notabile: Real Sociedad - Real Madrid (20 iunie, 18:00); Sevilla - Barcelona (21 iunie, 23:00) Etapa 31

Marți, 23 iunie - Joi, 25 iunie Meciuri notabile: Villarreal - Sevilla (24 iunie, 20:30); Barcelona - Athletic (24 iunie, 22:30); Real Madrid - Mallorca (25 iunie, 22:30) Etapa 32

Vineri, 26 iunie - Luni, 29 iunie Meciuri notabile: Celta - Barcelona (27 iunie, 18:00); Villarreal - Valencia (27 iunie, 23:00); Espanyol - Real Madrid (28 iunie, 20:30) Etapa 33

Marți, 30 iunie - Joi, 2 iulie Meciuri notabile: Barcelona - Atletico (30 iunie, 20:30); Betis - Villarreal (30 iunie, 22:30); Valencia - Athletic (1 iulie, 22:30); Real Madrid - Getafe (1 iulie, 22:30) Etapa 34

Vineri, 3 iulie - luni, 6 iulie Meciuri notabile: Villarreal - Barcelona (3 iulie, 22:30); Athletic - Real Madrid (4 iulie, 18:00) Etapa 35

Marți, 7 iulie - joi, 9 iulie Meciuri notabile: Real Madrid - Alaves (7 iulie, 22:30); Celta - Atletico (8 iulie, 20:30); Barcelona - Espanyol (8 iulie, 22:30); Athletic - Sevilla (9 iulie, 20:30) Etapa 36

Vineri, 10 iulie - Duminică, 12 iulie Meciuri notabile: Granada - Real Madrid (10 iulie, 22:30); Valladolid - Barcelona (11 iulie, 20:30); Villarreal - Real Sociedad (11 iulie, 23:00); Atletico - Betis (11 iulie, 23:00) Etapa 37

Miercuri, 15 iulie Meciuri notabile: Barcelona - Osasuna; Getafe - Atletico; Real Madrid - Villarreal; Real Sociedad - Sevilla (toate 22:30) Etapa 38

Duminică, 19 iulie Meciuri notabile: Alaves - Barcelona; Atletico - Real Sociedad; Leganes - Real Madrid; Sevilla - Valencia (toate 22:30)