La Cotroceni se pregătește un RAPORT despre copiii românilor din străinătate

La Cotroceni se pregătește un RAPORT despre copiii românilor din străinătate

Un raport cu privire la situaţia copiilor ai căror părinţi muncesc în străinătate va fi prezentat în septembrie, a anunțat Administraţia Prezidenţială

În acest sens, un grup de lucru interinstituţional s-a întrunit miercuri la Palatul Cotroceni, membrii acestuia urmând să lucreze pe diferitele probleme identificate şi să elaboreze un raport pe care îl vor prezenta în luna septembrie. 

"Grupul de lucru îşi propune să contribuie la armonizarea datelor statistice, discrepanţele între instituţii în ceea ce priveşte numărul copiilor în această situaţie fiind majore. Totodată, acest grup va propune simplificări administrative şi legislative şi creionarea unor politici publice integrate şi proiecte inovative care să vină în sprijinul acestor copii şi ai familiilor lor. În încheierea discuţiilor de ieri, membrii Grupului de lucru s-au împărţit în sub-grupe, care vor lucra independent pe diferitele probleme identificate şi vor elabora un raport pe care îl vor prezenta în luna septembrie", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat. 

Potrivit sursei citate, doar printr-un efort integrat al instituţiilor statului şi al societăţii civile se pot creiona politicile publice care să vină efectiv în sprijinul acestor copii şi al familiilor lor. 

"Situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinatate este îngrijorătoare, fiind vorba despre o generaţie de copii, după unele estimări peste 300.000, care, crescând fără îndrumare şi dragoste părintească, riscă să nu-şi dezvolte suficiente abilităţi pentru a deveni cetăţeni împliniţi, activi şi productivi. Una dintre chestiunile cele mai stringente cu care se confruntă copiii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate este delegarea autorităţii tutelare, fără de care copiii sunt privaţi de accesul la o serie de servicii cum ar fi îngrijirea medicală, înscrierea în sistemul educaţional şi o serie de alte beneficii la care sunt îndreptăţiţi", se mai arată în comunicat.