Moartea Mărioarei Zăvoranu, mama starletei Oana Zăvoranu, a lansat speculații privind sumele pe care ar trebui să le primească moștenitorii. EVZ a întrebat un avocat specializat despre cum funcționează succesiunea.

„După deces, se deschide succesiunea la un notar public în raza domiciliului unde a locuit decedatul. În termen de 6 luni, oricine poate veni cu acte doveditoare că a fost rudă cu decedatul. Aceste acte pot fi: certificate de naștere, declarații notariale, acte doveditoare de paternitate. Notarul ia act de cererile succesorilor, fie ei părinți, frați, copii și de testamentele existente. Pe legea românească poți lăsa cuiva toată averea, dar aceasta se poate contesta. Conform procedurilor de la noi, prima dată, averea decedatului se împarte între copii. Ulterior, se ține cont de testament și de ceea ce se consemnează acolo”, a declarat avocatul Cristian Sârbu.

Sora fantomă

Imediat după moartea Mărioarei Zăvoranu, au apărut bârfe potrivit cărora Oana ar mai avea o soră mai mare. Astfel, averea care ar fi de 60 milioane de euro s-ar împărți între surori.


FOTO: Cristian Sârbu FOTO: LIBERTATEA



Nu ar fi pentru prima dată când apar moștenitori „peste noapte”. În urmă cu doi ani, o televiziune a inventat un fiu nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu. Pretinsul moștenitor a cerut stabilirea paternității și amânarea incinerării fostului actor. Un alt caz este cel al fiicei poetului Adrian Păunescu, Andreea, care și-a câștigat în instanță dreptul la moștenire. Ea a deschis proces pentru a primi partea care i se cuvine din averea de 4 milioane de euro a poetului.

Moartea face rating și aduce bani

Oana și-a vândut drepturile de difuzare Grupului Intact. De povestea ei au beneficiat atât Antena 1, cât și Antena Stars. La numai câteva ore de la decesul mamei sale, Oana intra în direct la Acces direct, pentru a arăta telespectatorilor casa mamei sale, geanta, dar și hainele pe care le va purta defuncta la înmormântare. În ziua înmormântării Mărioarei Zăvoranu, între orele 17.00 și 20.00, Antena Stars, postul TV care a transmis imagini și relatări în direct de la Cimitirul Eternitatea, unde a fost înmormântată mama Oanei Zăvoranu, a avut o creștere semnificativă de audiență. Imaginile cu ceremonia religioasă ținută la capelă, reacția Oanei în fața sicriului, sau împăcarea cu unchiul său, au adus Antena Stars, postul tabloid din portofoliul Intact care a difuzat în direct înmormântarea, în top 3 cele mai urmărite posturi TV, duminică, 19 aprilie. Între orele 17.00 și 19.00, pregătirile pentru înmormântare au adus televiziunii Antena Stars un rating de 2,7, urcând postul TV, ce se afla pe locul al șaselea, pe cea de-a treia poziție în topul televiziunilor. (Anca Simionescu)