Secţia pentru judecători a CSM urmează să decidă în şedinţa de miercuri, 19 decembrie, asupra cererii formulate de judecătoarea Dana Tiţian de eliberare din funcţia de la DNA şi revenirea la Curtea de Apel Alba Iulia. Tiţian a fost consiliera lui Kovesi pe tot parcursul mandatului de procuror-şef al DNA şi, anterior, în mandatul de procuror general al României.

Considerată de mulți omul care a pus „Anticoruptia” în Direcția Națională, persoana din spate, emintenţa cenuşie a DNA, Dana Tiţian este fără doar și poate un personaj implicat în clădirea mitului Kovesi. Şi cum celebra zicala „ochii care nu se văd se uită” are cu totul alte conotaţii în justiție, Tiţian a fost ochiul care a văzut tot.

Dana Tiţian a fost procuror în perioada 1994-2005. Din 2005 a devenit judecător, însă după doar un an a fost detaşată în funcţia de consilier al procurorului general Laura Codruţa Kovesi. După plecarea lui Kovesi de la Parchetul General, în perioada octombrie 2012 – iunie 2013, Tiţian a fost judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru ca din iunie 2013 să revină alături de Kovesi, de această dată la DNA. Consiliera lui Kovesi a încercat de două ori să candideze pentru un post de judecător la ÎCCJ, în 2009 şi 2013, ambele tentative fiind respinse.

Din raportul Inspecţiei Judiciare reiese că şefa DNA nu lua nicio decizie majoră fără acordul consilierei sale. Procurorii care au acceptat să discute cu inspectorii judiciari au relatat că nu au fost niciodată martori la o discuţie despre un dosar în care Kovesi să aibă altă opinie decât cea a lui Tiţian. Mai mult, în absenţa şefei DNA, şedinţele săptămânale, care se desfăşurau în fiecare miercuri de la ora 15.00, nu erau conduse de adjuncţii lui Kovesi, ci de consiliera Dana Tiţian.

Te-ar putea interesa și: