Formula Dezbatere a fost copiată pur și simplu, fără o minimă verificare, din Comunicatul trimis presei de noua șefă a GDS, Andreea Pora. În realitate, sindrofia n-a fost o dezbatere, ci o manifestare din cadrul Campaniei angajate de forțele oculte împotriva Legilor Justiție. Despre asta, titlul ne spune totul: Legile Justiției. Statul de drept în pericol.

O dezbatere, mai ales organizată de o instituție cu un nume atît de ispititor democratic, Grupul pentru Dialog Social, presupune din start dialogul, controversa, argumentele pro și contra. Dacă chiar din titlu sindrofia trage de Sirena lui Roaită, cum să mai vorbim de o dezbatere? Chiar și fără deconspirarea din titlu, reuniunea de la sediul din Calea Victoriei s-a dovedit de la un capăt la altul fără nici o legătură cu dezbaterea, cu dialogul, cu confruntarea de idei și argumente.

Invitații au fost aleși după criteriul militantismului în favoarea Statului paralel. Au fost prezenți magistrați controversați, precum Camelia Bogdan, Andreea Chis, Bogdan Mateescu, faimoși pentru angajamentul lor în favoarea Statului paralel, procurori DNA, în frunte cu Codruța Kovesi, activiste din cadrul Secției Propagandă și Agitație a Sistemului, precum Andreea Pora, Sabina Fati, Cristina Guseth. Dacă ar fi fost vorba de o dezbatere, normal ar fi fost să fie invitați și susținători ai Legilor Justiției. Intervențiile au intrat în divorț vădit nu numai cu atmosfera de dezbatere, dar și cu bunul simț.

Gabriel Liiceanu, tot mai isteric pe măsură ce andropauza își face efectul, i-a zis galeș Codruței Kovesi că s-ar duce la închisoare în locul lui Liviu Dragnea numai să nu treacă Legile Justiției. Distinsul proprietar de editură și de librării, fostul Cicerone al lui Traian Băsescu, cîtă vreme acesta din urmă avea sacul cu mălai la dispoziție, se prezintă drept filosof. De la un filosof înțeleg să fie gata să bea cucută în locul lui Socrate, pentru a-l salva de la moarte. Nu înțeleg să fie gata să facă închisoare de dragul luptei împotriva lui Liviu Dragnea. Comunicatul vorbește de organizarea manifestării de către Grupul de Dialog Social. 

În realitate, manifestarea a fost organizată de Codruța Kovesi, în cadrul campaniei sale anticonstituționale de blocarea a trecerii prin Parlament a Legilor Justiției. Prezent la Antena 3 Adrian Năstase a criticat PSD pentru ceea ce el a numit obsesia Codruța Kovesi, precizînd că partidul trebuie să se concentreze pe Legile Justițiției, pe schimbarea Sistemului, și nu pe schimbarea unui om. La emisiunea respectivă, fostul premier a spus lucruri adevărate, înțelepte, dovedind încă o dată ce pierdere pentru politica românească a fost scoaterea sa din joc de către Sistemul interesat să rămînă pe scena politică doar vidanjorii. Chestia cu obsesia Kovesi a fost însă o nerozie. Șefa DNA trebuie dată jos din funcție și trimisă în judecată nu pentru că așa cere lupta împotriva Statului Paralel, ci pentru că așa cere Constituția. Ea ne-a oferit și continuă să ne ofere spectacolul încălcării zilnice a Constituției, a Legii, al folosirii DNA pentru satisfacerea complexelor sale de nevindecat, al sfidării Parlamentului, al implicării fățișe în politică, dar mai ales al unei suiri în copac, mai ceva decît au făcut-o sinistrele Ana Pauker și Elena Ceaușescu. PSD trebuie să pledeze pentru demiterea din funcție a Codruței Kovesi fără nici o legătură cu Legile Justiției, pentru că fiecare zi trecută cu distinsa în fruntea DNA e un exercițiu ostentativ de antidemocrație într-o țară care se vrea democratică. Acțiunea de la GDS o dovedește din plin.

Pe statul de funcțiuni doar procuror general adjunct, Codruța Kovesi, protejată de Klaus Iohannis, căruia îi rezolvă interesele de a obține un al doilea mandat dormind mai departe, s-a angajat într-o bătălie politică pe față, incompatibilă cu statutul de magistrat, împotriva unor Legi care sînt de competența Parlamentului.

Pentru această acțiune din cadrul campaniei, Codruța Kovesi a adus la sediul GDS și procuri din subordine, fapt de o gravitate ieșită din comun, dar și militanți împotriva Legilor Justiției. Lista celor convocați de Codruța Kovesi e pînă la un punct în regulă. Toți cei de acolo s-au remarcat prin angajamentul lor față de ceea ce se numește Lupta împotriva corupției. În această luptă, militanții, în frunte cu Klaus Iohannis, declară drept penal pe orice politician convocat la DNA. O dată convocat la DNA, dispare, cum susținea Klaus Iohannis, prezumția de nevinovăție. Politicianul respectiv trebuie să se retragă din politică. Cel puțin așa a susținut, în numele TeFeLismului, Klaus Iohannis cînd a fost vorba de convocarea lui Liviu Dragnea la DNA.

Noi nu credem că în cazul unui politician nu funcționează prezumția de nevinovăție. Nu credem că pînă la sentința definitivă de condamnare un politician poate fi considerat penal, corupt, doar prin faptul că un procuror a declanșat împotriva respectivului o investigație. Codruța Kovesi, Klaus Iohannis, TeFeLiștii, cred asta. În aceste condiții, nu poate decît să ne descumpănească prezența la manifestarea împotriva penalilor din politică a unui penal cu acte în regulă: Ludovic Orban.

Liviu Dragnea a fost doar convocat la DNA și cu toate acestea Klaus Iohannis i-a cerut demisia din politică. Ludovic Orban nu numai c-a fost convocat, dar a și fost trimis în judecată de DNA, pe 17 mai 2016, sub acuzația de corupție. Citez din Comunicat:

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, solicitîndu- i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcția de primar al Municipiului București.

La data de 20.03.2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, așadar nu în vreo modalitate legală, precum și cu depășirea plafonului stabilit prin Legea finanțării partidelor politice, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Acesta a mai precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una-două săptămâni. Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcției de conducere pe care Orban Ludovic o deține în cadrul partidului politic și a potențialului de intervenție al acestuia în domenii de interes pentru afacerile controlate de omul de afaceri.”

La prima instanță,procurorii DNA au cerut ani grei de închisoare pentru penalul Ludovic Orban. E vinovat Ludovic Orban?

El spune că nu, deoarece – susține el – n-a dat curs înțelegerii de a lua banii. Din punctul nostru de vedere, care am scris la vremea respectivă în apărarea lui Ludovic Orban, ceea ce a făcut liderul PNL nu e o dovadă a implicării sale penale. Da, dar mulți alți politicieni au fost condamnați (Adrian Năstase e un exemplu), pentru că au angajat astfel de discuții cu oameni de afaceri. Cînd noi am scris că lipsește proba înțelegerii, DNA a replicat că nu e nevoie de așa ceva, simpla convocare a omului de afaceri pentru a-i da bani politicianului în campania electorală ține rolul unei negustorii. Că doar nu s-o fi dus Tiberiu Urdăreanu la Ludovic Orban decis să scoată din buzunar 50000 de euro fără să-i treacă o clipă prin cap gîndul că, ajuns primar, în schimbul banilor dați pentru campanie, Ludovic Orban îl va copleși cu contracte avantajoase! Ce credem noi n-are importanță.

Importanță are că, după toate regulile impuse de Codruța Kovesi, de Klaus Iohannis, de TeFeLiști, de cei prezenți la GDS, în frunte cu Gabriel Liiceanu, Ludovic Orban e un penal. E drept, el a fost achitat în primă instanță. DNA a făcut recurs. Prin trimiterea sa în judecată, prin înaintarea recursului , DNA arată că-l consideră pe Ludovic Orban mai departe un politician corupt, un penal care ar trebui să plece din politică.

Iată însă că luni, 21 noiembrie 2017, șefa DNA, Codruța Kovesi, nu numai că l-a invitat pe penalul Ludovic Orban la o manifestare în favoarea luptei împotriva corupției, dar mai mult a ascultat plină de zîmbete pledoaria lui Ludovic Orban împotriva penalilor din politică. La fel au ascultat încîntate și toate persoanele din sală luptătoare împotriva penalilor din politică. Că Ludovic Orban e în stare de atîta mers în patru labe încît să elogieze DNA-ul pe care – așa cum a arată Bogdan Iacob pe InPolitics.ro- a denunțat-o pînă nu demult pe toate cărările, e de înțeles. Omul vrea să scape de pușcărie. Și cum omul e sfîrlează cu fofează, un oportunist dispus la toate negustoriile abjecte pentru a scăpa din încurcături, vrea să scape și din asta dîndu-se trompetist al DNA. Cu ani în urmă, beat fiind, a lovit cu mașina un copil pe trecerea de pietoni. Fiind însă ministru în Guvernul Tăriceanu, s-a dat peste cap și-a reușit să mușamalizeze afacerea.

Dar că luptătorii neînfricați împotriva penalilor din politică să stea bot în bot cu un penal din politică asta e mai greu de înțeles. Afară doar de luarea în calcul a mizerabilului dublu standard din viața publică din România.
​Dublu standard potrivit căruia Penalii noștri sînt mai dulci la sărutat decît penalii lor.

Te-ar putea interesa și: