Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) are în lucru peste 4.500 de dosare de corupție la nivel înalt şi mediu, a declarat, ieri, procurorul şef al instituţiei, Laura Codruța Kovesi , la conferinţa organizată de Institutul Aspen România.
Numai anul trecut, a completat Kovesi, peste 1.000 de persoane au fost condamnate definitiv de către instanţe în urma investigaţiilor DNA. Tot anul trecut, procurorii anticorupție au instituit sechestre asupra unor bunuri în valoare de peste 350 de milioane de euro. „Justiţia reprezintă un prim domeniu care trebuie curăţat de corupţie pentru a putea construi mai departe un sistem cu adevărat imparţial, independent şi predictibil”, a mai spus procurorul şef al DNA. Printre cei condamnați de judecători pentru fapte de corupție amintim pe Dan Voiculescu, care a primit 10 ani închisoare, fostul primar de Cluj, Sorin Apostu, condamnat la 4,5 ani închisoare, deputatul PC Gheorghe Coman - 1 an închisoare, Remus Baciu, fost vicepreședinte de la Restituirea Proprietăților- 5 ani închisoare. Acestora li se adaugă o serie de magistrați condamnați la pedepse cu închisoare pentru fapte de corupție printre care îi amintim pe Gabriela Ghiță și Eugen Cojocaru.