Klaus Iohannis, decizia momentului! Anunţul şefului statului în plin război. Americanii ne apără de Rusia

Klaus Iohannis, decizia momentului! Anunţul şefului statului în plin război. Americanii ne apără de Rusia Sursa: Facebook

Klaus Iohannis a informat Parlamentul despre intrarea în România a batalionului Stryker al SUA și a detașamentului F-35. Mai exact, plenul Parlamentului a luat act, marţi, de scrisoarea președintelui Iohannis prin care îi informează atât senatorii cât şi deputații cu privire la aprobarea intrării, staționării şi operării Batalionului Stryker al SUA în România, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate posturii de descurajare şi apărare a NATO.

Potrivit documentului, preşedintele Klaus Iohannis îi informează pe senatori şi deputaţi cu privire la aprobarea intrării, staţionării şi operării Batalionului Stryker al SUA în România, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate posturii de descurajare şi apărare a NATO.

Escaladarea tensiunilor şi consolidarea masivă a prezenţei militare a Federaţiei Ruse în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre afectează securitatea şi stabilitatea internaţională şi în special securitatea europeană şi pe cea regională la Marea Neagră. Situaţia de securitate din vecinătatea ţării noastre impune măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, care să ne permită o consolidare a rezilienţei României, se arată în scrisoarea lui Klaus Iohannis transmisă Parlamentului.

SUA au trimis batalionul Stryker pe teritoriul țării

Potrivit președintelui Iohannis această contribuție semnificativă reprezintă o demonstraţie fără echivoc a solidarităţii Statelor Unite, ca aliat şi principal partener strategic al României.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Desfăşurarea în România a efectivelor Statelor Unite ale Americii demonstrează, totodată, angajamentul ferm al SUA în favoarea aprofundării parteneriatului transatlantic. Această decizie vine inclusiv ca urmare a demersurilor constante şi a poziţionării active şi consecvente a ţării noastre, inclusiv la cel mai înalt nivel, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, precum şi în relaţia directă cu Statele Unite, în sensul consolidării, în mod unitar şi coerent, a întregului Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Prezenţa Batalionului Stryker în ţara noastră dovedeşte soliditatea Parteneriatului Strategic pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii şi este în consonanţă cu hotărârea NATO, în ansamblu, de a întreprinde toate acţiunile necesare menite să sporească apărarea statelor aliate şi să crească securitatea la Marea Neagră.

NATO a solicitat staționarea şi operarea detaşamentului F-35 al SUA

Preşedintele Klaus Iohannis a mai informat pe senatori şi deputaţi cu privire la dislocarea unor forţe armate străine în România, la solicitarea NATO, şi la intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului F-35 al SUA pe teritoriul ţării noastre.

 

Pe fondul situaţiei existente şi intenţiilor Federaţiei Ruse de a-şi reafirma statutul de mare putere regională, a fost întocmit la nivelul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE) Planul pentru operaţionalizarea ariei de responsabilitate a Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR).

Preşedintele Iohannis precizează că, în urma analizei solicitărilor NATO, a aprobat:

- dislocarea, la nevoie, a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată - VJTF în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, în anul 2022, în concordanţă cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul în curs;

- dislocarea în Marea Neagră pentru misiuni de creştere a vigilenţei în cadrul componentei navale (eVA) a unei grupări navale din cadrul grupării permanente a NATO de luptă;

- dislocarea pentru misiuni de creştere a vigilenţei în cadrul componentei aeriene (ePA) a unor aeronave aparţinând SUA, Italiei şi Germaniei, precum şi a unor elicoptere aparţinând Marii Britanii şi SUA;

- dislocarea în Marea Neagră şi la graniţa cu Ucraina a unor capabilităţi de informaţii, supraveghere şi cercetare aparţinând SUA;

- dislocarea în România a unor forţe aparţinând Franţei, în cadrul consolidării prezenţei aliate pe Flancul Estic al NATO (eFP);

- dislocarea pe teritoriul României, în contextul repoziţionării în Europa, a unor forţe aparţinând SUA în garnizoanele Buzău, Smârdan, Constanţa şi la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Klaus Iohannis a mai anunţat că: SUA a solicitat autorităţilor militare române ca un detaşament constituit din două aeronave F-35 cu personalul aferent să survoleze, aterizeze şi să opereze pe teritoriul României în cadrul unor misiuni în comun pentru asigurarea întăririi posturii de descurajare şi a capacităţi de apărare a spaţiului aerian al NATO şi a aprobat intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului F-35 al SUA, în scopul îndeplinirii acestei misiuni.