Kazahstanul spune NU propunerii Rusiei de a crea o monedă comună

Kazahstanul spune NU propunerii Rusiei de a crea o monedă comună

Kazahstanul respinge ideea formulată luna trecută de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, privind instituirea unei monede comune în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), formată din Rusia şi din alte foste republici sovietice, a dezvăluit astăzi un înalt responsabil kazah, potrivit AFP.

“Asemenea chestiuni nu se află pe agenda discuţiilor. Kazahstanul are o poziţie fermă şi clară, care exclude posibilitatea unei monede unice în cadrul acestei uniuni”, a declarat, pentru presă, ministrul-adjunct al economiei kazahe, Timur Jaksilikov.

Uniunea Economică Eurasiatică a fost formată în mod oficial la începutul acestui an, pe baza zonei de liber schimb ce reuneşte Rusia, Belarus, Kazahstan şi Armenia. Vladimir Putin a formulat ideea privind instituirea unei monede comune în UEE în martie, în timpul unui summit trilateral cu omologii săi kazah şi belarus, la Astana.

Declaraţia lui Timur Jaksilikov intervine într-un moment în care relaţiile economice s-au tensionat între Kazahstan şi Rusia, tradiţional aliatul său cel mai apropiat, ca urmare a sancţiunilor impuse de Occident la adresa Moscovei, pentru rolul său în criza ucraineană.

Astana şi-a suspendat pentru 45 de zile, la începutul lui martie, importurile de petrol şi combustibil din Rusia, pentru a-şi proteja piaţa internă ameninţată de prăbuşirea rublei, ceea ce a făcut ca produsele ruseşti să fie extrem de competitive. Ceva mai recent, Astana a introdus restricţii asupra importurilor de produse alimentare din Rusia, oficial din raţiuni sanitare. Rusia a replicat printr-un embargo asupra produselor lactate, fructelor şi legumelor kazahe, din aceleaşi raţiuni.

Potrivit mai multor analişti, preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev nu prea a apreciat anexarea Crimeii de către Rusia şi susţinerea afişată de Moscova pentru rebelii rusofoni din estul Ucrainei, Kazahstanul având la rândul său o importantă minoritate rusofonă.

Ne puteți urmări și pe Google News