În ultimul timp, Donald Trump se concentrează asupra unui plan de rezolvare a Problemei Palestiniene, pe care Casa Albă îl prezintă drept „planul secolului”. Pe scurt, planul prevede câştiguri importante pentru Israel (teritoriale) la contraschimb cu beneficii (diplomatice şi economice) pentru Palestina. Până acum conducerea Palestinei nu a răspuns pozitiv la noul demers al lui Trump.

La Washington şi în capitalele din regiune, prima impresie cu privire la noua mişcare a administraţiei Trump are legătură cu ceea ce se petrece pe frontul politic intern din SUA. Analişti, politicieni şi diplomaţi sunt de părere că „Având de înfruntat o furtună politică la Washington şi fiind cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale, preşedintele Trump se grăbeşte să-şi impresioneze baza electorală conservatoare şi opinia publică internaţională, prezentând un plan de mare anvergură care în ciuda faptului că se va confrunta cu o furtună de reacţii, în cel mai rău caz pentru staff-ul de campanie al lui Trump va fi suficient ca să direcţioneze atenţia opiniei publice americane spre noi subiecte şi domenii”.

Prezentul articol, chiar dacă nu contestă în ansamblu narativul de mai sus, nu este de acord în ceea ce priveşte obiectivul final al lui Trump. Şi asta pentru că există două informaţii importante care ne arată că noua mişcare a lui Trump, aşa-numitul plan al secolului, s-ar putea să nu fie o simplă acţiune de diversiune. Mai jos explicăm acest raţionament pe baza a două noi evoluţii-informaţii din ultima perioadă.

În primul rând, în cercurile conservatoare ale Partidului Republican de la Washington şi în alte „bastioane” ale mişcării de pe tot cuprinsul SUA, în ultimul timp circulă ideea-viziunea creării unui „nou NATO” în estul Mediteranei şi în Orientul Mijlociu. Întregul plan vizează şi Grecia şi Cipru şi de aceea în titlul acestui scurt articol de opinie am ales să evidenţiem componenta cipriotă a întregii evoluţii.

James Carafano este vicepreşedintele fundaţiei americane «The Heritage Foundation» care oferă, prin analizele şi rapoartele sale, asistenţă administraţiei lui Donald Trump. Fundaţia susţine retragerea forţelor americane din Siria, se opune „vederilor expansioniste” ale Iranului şi ale Rusiei şi se declară în favoarea dialogului pe axa Washington-Ankara-lumea sunnită.

Carafano, într-o nouă luare de poziţie, se declară în favoarea creării imediate a „Alianţei Strategice a Orientului Mijlociu” [Middle Eastern Strategic Alliance, MESA], un nou demers-proiect al diplomaţiei americane pe care el însuşi îl prezintă drept o nouă variantă a alianţei nord-atlantice în regiunea extinsă a Orientului Mijlociu. Analistul american prezintă acest plan ca fiind o componentă necesară a efortului de a ţine sub control „vederile expansioniste” ale Republicii Islamice a Iranului şi îşi exprimă tristeţea faţă de întârzierea crearii acestei alianţe din cauza climatului de dezacord care domină relaţiile dintre aliaţii sunniţi ai SUA.

În al doilea rând, observând faptul că planul pentru crearea MESA vine într-un moment în care SUA şi Iranul se află în pragul unei confruntări deschise (n.red. duminică seara Ambasada SUA de la Bagdad a primit noi atacuri), faptul că SUA în ultimul timp pun mare accent pe estul Mediteranei, pe colaborarea cu ţări precum România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Israel şi Egipt şi că discuţia cu privire la MESA începe în acelaşi timp cu prezentarea „planului secolului”, ne concentrăm, în încheiere, asupra unei alte informaţii-evoluţii. Potrivit unor surse bine informate, în urmă cu puţin timp, în Arabia Saudită, în Iordania şi în Emiratele Arabe Unite au avut loc trei întâlniri-reuniuni la care au participat reprezentanţi ai monarhiilor arabe, ai comunităţii sunnite din Irak şi din Israel.

Ce temă credeţi că s-a aflat în centrul discuţiilor de la reuniunile mai sus menţionate? Eventualitatea dezmembrării Irakului şi a Siriei şi crearea unei entităţi sunnite aliate autonome (eventual mai întâi în Irak şi apoi în Siria).

Pe scurt, aşadar, cu puţin înainte de încheierea mandatului „haotic” al lui Donald Trump la Casa Albă, Washingtonul se gândeşte la o nouă alianţă în estul Mediteranei şi Orientul Mijlociu care, pe de o parte, va încerca să reglementeze Problema Palestiniană şi, pe de altă parte, se va opune adversarilor SUA în regiunea extinsă. Indiferent dacă noile planuri măreţe ale USA sunt aplicabile sau nu sau dacă vor avea succes sau nu, responsabilitatea noastră este să inventariem evoluţiile care privesc în mod direct Nicosia şi Atena în regiunea extinsă. Critica de tip dialectic a acestor evoluţii-planuri va face obiectul unor articole viitoare.

P.S. Autorul acestei rubrici este în plăcuta poziţie de a anunţa că în urmă cu câteva zile editura britanică «Cambridge Scholars» a publicat noul său studiu pe tema problematicului domeniu social-politic al Turciei şi a „fenomenului” erdoganismului ca produs al secolului trecut şi al juntei militare din 1980, cu titlul «The Ailing Turkish Democracy».

Articol de Nikos Stelgias – Traducere RADOR

Te-ar putea interesa și: