Evenimentul Zilei > Actualitate > Jurnalul femeii care şi-a tăiat stomacul pentru a slăbi
Jurnalul femeii care şi-a tăiat stomacul pentru a slăbi

Jurnalul femeii care şi-a tăiat stomacul pentru a slăbi

Pentru Andreea D., curele miraculoase n-au funcţionat: avea 103 kilograme şi trăia cu impresia că se îngraşă şi când respiră. Acum se simte bine, vrea să aibă un copil şi să-şi deschidă un restaurant.

Când propriul corp devine o carapace greoaie, chinuitoare, mintea dă şi ea să se închidă înăuntru. De obicei, prietenii văd şi încearcă să ajute: ştiu câte o dietă cu efecte miraculoase dovedite, vorbesc despre sport, chiar şi despre terapii mai mult sau mai puţin oculte. Andreea D. s-a îngrijorat de-a binelea atunci când a pierdut o sarcină. Avea 103 kilograme, obosea şi respira greu.

Nu ştie unde a auzit prima oară de operaţiile de micşorare a stomacului, iar, după ce s-a documentat, şi-a făcut curaj. Acum, printre visele sale pluteşte tot mai aproape unul în care îşi deschide un restaurant.

O decizie dificilă

"Toată viaţa mea am fost grasă, ăsta e un adevăr pe care l-am acceptat întotdeauna. A fost un lucru pe care am încercat să-l corectez. După foarte mulţi ani de încercări am decis să recurg la o soluţie drastică, o operaţie de micşorare a stomacului (una dintre metodele chirurgicale), gastric sleeve. Nu lookul a fost argumentul determinant, deşi chiar nu e uşor să ţi se adreseze diverse apelative pe stradă, chiar dacă nu eşti un monstru. Înainte de operaţie aveam 103 kilograme, 1,62 metri şi începusem să am deja câteva probleme: oboseam repede, respiram greu, analizele de sânge indicau nişte nereguli. Hotărâtor a fost însă faptul că am pierdut o sarcină, acum un an. Era prima mea sarcină.

Doctorii mi-au confirmat că pentru o femeie obeză – da, ăsta e cuvântul – e dificil să ducă la capăt o sarcină fără complicaţii. Cred că atunci mi-a încolţit în cap ideea… Nu ştiu de unde am auzit despre intervenţiile de genul acesta, dar la scurt timp a fost un documentar pe Discovery. Bineînţeles, am continuat documentarea pe diverse site-uri, pentru că articole pe acest subiect au fost destul de puţine în presa din România. Apoi am decis să fac operaţia şi pentru că celelalte metode pe care le încercasem n-au dat rezultate foarte bune. Sau, dacă au dat, au fost temporare. Cred că ştiu toate dietele din lume, toate regulile de nutriţie şi toate combinaţiile. În schimb, nu mai ştiu numărul curelor ţinute.

Ţineam dietă, de câteva ori am asociat şi cu sport (atunci am avut rezultate bune), însă treptat-treptat renunţam, îmi găseam scuze şi mă îngrăşam din nou, chiar mai mult. N-am fost niciodată genul de mâncău care să termine o pâine şi o oală de ciorbă la o masă, ci mai degrabă o gurmandă. În plus, îmi place foarte mult să gătesc, să improvizez, în bucătărie. De altfel, visul meu e să-mi deschid un restaurant.

Cum spuneam, nu mâncam mult, nu mâncam orice, dar mâncam cu poftă, iar mama, care are 50 de kilograme, îmi zicea că eu mă îngraş şi când respir. Doctorul care m-a operat mi-a spus că sunt personalitate yo-yo (atunci când după o dietă revii la forma iniţială sau chiar te îngraşi mai mult). În fine, ideea e că din adolescenţă până la 30 de ani cred că am încercat cam tot ce se putea ca să slăbesc şi nu am reuşit. Aşa că am decis să fac asta, deşi există şi unele riscuri.

Operaţia nu e complicată, durează o oră

După seminarul de câteva ore susţinut de doctorul care m-a operat, în care am aflat mai multe lucruri şi unde ţi se face un fel de «profil» şi unde, în funcţie de acest "profil", ţi se recomandă un anume tip de intervenţie (inel, gastric sleeve sau gastric by-pass), au urmat mai multe analize preoperatorii, iar concluzia a fost că pot fi operată. Aşa că m-am programat pentru operaţie, care se efectuează laporoscopic.

Operaţia mea, gastric sleeve, nu e foarte complicată, durează în jur de o oră şi constă în extirparea a 80% din stomac. Rămâi cu un stomăcel de 100 de mililitri. Analizele preoperatorii, kitul de unică folosinţă folosit pentru operaţie (2.850 de euro), tratamentul, mâncarea specială pentru perioada imediat următoare intervenţiei şi da, şpăgile din spital, au fost cam 4.000 de euro.

Eu aveam banii, însă în spital am cunoscut câteva paciente care se împrumutaseră ca să se opereze. M-a şocat că nu erau nişte cazuri disperate, adică nu aveau 150 de kilograme. M-am operat într-un spital de stat, la «Sf. Ioan», pentru că într-o clinică privată operaţia costă aproape triplu. Cred că am conştientizat cu-adevărat abia când am ajuns în sala de operaţie, atunci mi s-a făcut un pic frică.

O lună am dormit numai pe spate

Deşi am stat doar două zile în spital (de obicei eşti apt să fii externat în două zile de la operaţie, dacă nu apar complicaţii) perioada a fost groaznică. Abia în astea două zile am înţeles cât de binecuvântată sunt că-l am pe soţul meu. Urăsc spitalele şi era prima dată când eram internată. Am stat într-o rezervă, însă tot aiurea a fost… Mai ales că atunci când te trezeşti după operaţie ai nişte dureri groaznice, la mine a fost nevoie de o fiolă de morfină. Plus perfuzii, tratament, injecţii…

Abia a doua zi îţi poţi umezi buzele, apoi bei câte o linguriţă de apă. Cred că intervine un fel de depresie din cauza faptului că te simţi foarte rău, iar atunci îmi doream să nu fi făcut operaţia…. Abia aşteptam să scap de dren, de dureri, de pansamente, să plec acasă.

O lună am dormit numai pe spate… În primele trei zile după operaţie ai voie să bei doar lichide (o linguriţă pe oră): apă, ceai neîndulcit, supă de legume. Apoi un fel de shake-uri, dintr-o gamă specială de produse pe care ţi le recomandă ei. Poţi să nu-ţi cumperi (un pachet cu shake-uri, supe, băuturi proteice pentru trei săptămâni costă cam 200 de euro), însă e mai comod şi e indicat.

După ce ai trecut şi de etapa shake, adică după vreo săptămână, treci la nişte supe-creme foarte subţiri, apoi la legume pasate. După vreo 3 săptămâni poţi introduce treptat chestii cât de cât solide. Oricum te saturi din jumătate de ceşcuţă de supă.

Dureri mai ai o perioadă, destul de mari, până se vindecă muşchii abdominali în locurile în care au fost secţionaţi. Eu m-am întors la serviciu la 9-10 zile de la operaţie, deşi nu eram recuperată complet, dar a trebuit să mă întorc… Recuperarea nu e uşoară şi chiar şi acum, la câteva luni, mă resimt uneori.

Mi s-a spus că stomacul meu nu e complet vindecat, lucrul ăsta se întâmplă mai greu într-un mediu umed… Cicatricele mai sunt puţin vizibile, iar într-un an-doi abia vor fi perceptibile. Analizele sunt perfecte, iar eu mă simt bine, în majoritatea timpului".

DUPĂ TREI LUNI

"Dacă aş avea de slăbit doar 20 de kile, n-aş mai face-o"

"Acum mănânc cam tot ce vreau, în cantităţi foarte mici. Mănânc des şi puţin. De fapt, am înţeles că organismul uman e programat genetic pentru cinci mese pe zi – trei mese principale şi două gustări. Înainte, mă trezeam şi-mi aprindeam o ţigară. Acum mă trezesc şi mănânc. Puţin şi sănătos. De exemplu, la prânz pot mânca o jumătate de roşie, o felie mică de brânză şi o felie foarte mică de pâine, pe care o fac eu, în casă. Stomacul meu nu mai permite mai mult de câteva înghiţituri, acum. Dacă depăşesc măsura şi iau o înghiţitură în plus, am dureri mari.

Nu sunt clientul ideal pentru un restaurant

Mi-am demonstrat prin asta că rezolvarea problemei cu obezitatea nu mai depindea doar de voinţa mea. Încă am destule restricţii, nu pot bea băuturi alcoolice, nu pot bea băuturi carbogazoase, nu pot mânca anumite alimente.

Încerc totuşi să mă comport ca un om normal, ies la terase cu prietenii, însă mănânc doar o felie de pizza de la soţul meu şi beau o sticlă de apă plată în 2-3 ore. Da, sunt o comoară la casa omului, însă nu sunt tocmai clientul ideal pentru un restaurant.

Am dat jos 22 de kilograme în trei luni, în prima luna mai mult. E firesc, doar vreo trei săptămâni "mănânci" aproape numai lichide. Schimbarea e vizibilă şi mi se spune des asta. Am început să port haine pe care le-am cumpărat acum câţiva ani şi pe care leam îmbrăcat doar de câteva ori. Mi-am luat unele cu două măsuri mai mici, dar în curând voi trece la o altă "talie". Îmi cumpăr puţine haine, e o perioadă de tranziţie, mai am de slăbit 20-25 de kile.

Starea de spirit e alta, însă cel mai mult mă bucur că nu mai am problemele de sănătate. Şi mă bucur că mai am de aşteptat doar câteva luni până să încerc din nou să rămân însărcinată. Merită toate frustrările, privaţiunile şi sacrificiile? Acum cred că da, dar nu ştiu cum voi gândi peste 10 sau 20 de ani. Însă dacă aş avea de slăbit doar 20 de kilograme, n-aş mai face-o din nou".

OPERAŢIE

Intervenţia chirurgicală care te poate scăpa de calvarul kilogramelor în plus costă 3.000 de euro şi se impune doar după ce dietele şi exerciţiile fizice nu mai au niciun efect

La Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" din Capitală se fac mai bine de 70% dintre intervenţiile chirurgicale din ţară pentru tratarea obezităţii. Numai anul trecut s-au făcut aici în jur de 500 de operaţii. Foarte puţine, în condiţiile în care, potrivit ultimelor statistici, România are peste 4 milioane de obezi şi ocupă locul trei în Europa în topul ţărilor cu cei mai mulţi supraponderali.

Obligatoriu, înainte de a ajunge la bisturiu, medicii spun că primii paşi pe care trebuie să-i facă cei care au probleme cu greutatea sunt dietele şi exerciţiile fizice.

"Nu e chirurgia singura metodă de a scăpa de obezitate şi nici nu trebuie să fie. Nu ar fi normal ca o persoană care are un indice corporal de puţin peste 30 (n.r. – indicele masei corporale al normoponderalilor este între 19 şi 25) să fie supusă unei intervenţii chirurgicale când poate obţine rezultate şi prin alte metode", precizează prof. dr. Nicolae Iordache, şeful Secţiei de Chirurgie de la Spitalul "Sf. Ioan" Bucureşti.

Riscurile apar în 4% din cazuri

Când intervine chirurgia la un bolnav de obezitate? Medicii spun că operaţia se impune la cei care au IMC de peste 40 şi la cei care au peste 35, cu boli asociate precum diabet zaharat, boli cardiovasculare.

Una dintre cele mai frecvente operaţii, cea de ajustare a stomacului, este gratuită, însă consumabilele le suporţi singur şi te costă în jur de 3.000 de euro. Intervenţia este laparoscopică.

"În chirurgie deschisă, pacienţii fiind graşi, au nevoie de incizie mare, iar grăsimea fiind prost vascularizată se apără foarte greu împotrivă infecţiei", spune medicul Iordache. Stomacul se taie cu ajutorul unor dispozitive, iar în locul secţiunii se capsează şi se face o cusutură. Medicii spun că riscurile medicale la o astfel de intervenţie pot apărea cam la 4 pacienţi din 100.

"Pe acea tranşă pot să apară puncte care să provoace hemoragii intra sau postoperatorii. De asemenea, se poate întâmpla ca la nivelul capselor să nu se facă cicatrizarea foarte bine, se produc ceea ce noi denumim fistule, acestea pot provoca peritonite, sepsis şi apoi chiar moartea", a explicat medicul Iordache.

Dispare senzaţia de foame

Pe de altă parte, câştigurile unei persoane care are probleme grave cu greutate sunt uriaşe. Operaţia nu te aduce la stadiul de normoponderabilitate, însă, de exemplu, cineva care are 270 de kilograme poate da jos în scurt timp cam 120 de kilograme.

"Pe lângă faptul că se micşorează stomacul este elimnat şi fornixul gastric, unde se află nişte receptori ai unui hormon care este responsabil cu senzaţia de foame. Pacienţii operaţi nu mai au această senzaţie", detaliază medicul.

Majoritatea celor care vor să se opereze au, pe lângă obezitate, şi alte probleme de sănătate.

"La femei este însoţită de o rată mare de infertilitate. Alţi pacienţi nu se mai pot deplasa, au dureri articulare, probleme respiratorii, diabet, insuficienţă cardiacă. Toate acestea sunt asociate cu obezitatea şi, odată cu scăderea în greutate, pot dispărea sau se pot ameliora", adaugă chirurgul Nicolae Iordache.

De curând a apărut un nou tip de operaţie care ar putea costa puţin peste 1.000 de euro. Prin această metodă, stomacul nu mai este tăiat, sunt făcute nişte linii de sutură şi este transformat într-un jgheab.

"Nu mai există riscuri de hemoragie şi nici de fistulă (n.r. – canal prin care un organ comunică în mod anormal cu alt organ sau cu exteriorul şi prin care se scurg secreţiile interne). Această operaţie am făcut-o şi eu acum o lună cu rezultate destul de bune", precizează doctorul Nicolae Iordache.


CHIRURGIE. Pacientul rămâne cu 20% din stomac

FORMULĂ

Cum poţi să calculezi gradul de obezitate

Gradul de obezitate este dat de indicele masei corporale (IMC), care se calculează cu ajutorul unei formule. Astfel, poţi depista foarte repede riscurile de obezitate şi poţi afla numărul de kilograme pe care trebuie să-l dai jos pentru a te menţine la o greutate optimă.

Potrivit formulei, greutatea în kilograme se împarte la pătratul înălţimii exprimat în metri (IMC = G (kg)/ Înălţimea 2 (m). De exemplu, dacă un bărbat are o înălţime de 1,82 şi o greutate de 90 de kilograme, IMC se calculează astfel: 90/1,82 la pătrat = 27,19.

Mai departe, rezultatul îl poţi interpreta în funcţie de următoarea clasificare:

  • Normoponderalii: IMC – 19 – 25
  • Supraponderalii – IMC – 25 – 30
  • Obezitate moderată – IMC – 30 – 34,9 (gradul 1)
  • Obezitate severă – IMC – 35 – 39, 9 (gradul 2, poate favoriza apariţia unor boli)
  • Obezitate morbidă: IMC – peste 40 (obezitate gradul 3, risc crescut pentru apariţia mai multor boli printre care diabet, hipertensiune sau boli de inimă)
  • Super morbidă – IMC – peste 50