Când vor simți românii ieșirea din criză, în viziunea FMI
- Teodora Cimpoi
- 28 martie 2011, 10:44
România va ieşi din recesiune la finele lunii martie, iar populaţia va simţi că situaţia s-a îmbunătăţit până la jumătatea acestui an, potrivit şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
"Există întotdeauns un grad de incertitudine şi nu ştiu exact care va fi cifra de la sfârşitul primului trimestru, dar cred că indicatorii privind economia României sunt aproape universal pozitivi", a declarat Jeffrey Franks, citat de mediafax.ro.
El a arătat că indicatorii s-au îmbunătăţit constant în primul trimestru şi se aşteaptă la o creştere modestă a economiei după primele trei luni ale anului. Şi premierul Emil Boc a declarat că sunt semne că România va ieşi oficial din recesiune la sfârşitul lunii martie. Potrivit acestuia, "până în a doua jumătate a anului veţi vedea că o persoană obişnuită îşi va da seama că lucrurile s-au îmbunătăţit".
Cheltuiala publică, "infestată" de ineficiență "Mă aştept ca avansul economiei să crească gradual pe parcursul anului 2011. Creşterea din fiecare trimestru va fi, în medie, ceva mai puternică decât în trimestrele anterioare, astfel încât să putem intra în anul 2012 cu o creştere destul de robustă", a continuat Franks. Guvernul şi FMI estimează pentru acest an o creştere economică de 1,5%. Pe de altă parte, un lucru care stă în calea creșterii economice este absorbția redusă a creșterii economice, a atras atenția Franks. "În momentul de faţă, cheltuiala publică este infestată de ineficienţă şi sub 3% din suma de 19 miliarde de euro pusă la dispoziţia României pentru fonduri structurale este utilizată. Trebuie să ne asigurăm că România va beneficia cât se poate de mult de aceste foduri", a spus oficialul FMI. Inflația stârnește îngrijorare Oficialul FMI a adăugat, potrivit sursei citate, că preţurile au crescut peste aşteptări în primele două luni, ceea ce reprezintă un element de îngrijorare, însă BNR va lua măsurile necesare pe partea de politică monetară pentru a sprijini procesul dezinflaţionist. Pe de altă parte, aprecierea leului reprezintă un vot de încredere dat de investitorii străini, în condiţiile în care fluxurile de capital sunt mai degrabă orientate către România decât din interiorul ţării spre exterior. Boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, vineri, viitorul acord de împrumut cu România, de tip precautionary, în valoare de aproximativ 3,6 miliarde de euro. Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, crede că România ar putea folosi banii din acord dacă situaţia din statele europene se înrăutăţeşte. Totuși, deocamdată nu există niciun motiv de îngrijorare. De altfel, președintele Traian Băsescu s-a declarat recent "îngrozit" de o eventuală întoarcere a crizei economice. Ajutorul din partea FMI face parte dintr-un pachet mai larg, de circa 5 miliarde de euro, în care vor fi incluse şi fonduri de la Comisia Europeană.