Jale pentru pescari! Amenzi uriașe. Avertismentul autorităților. În ce condiții se mai poate da la pește

Jale pentru pescari! Amenzi uriașe. Avertismentul autorităților. În ce condiții se mai poate da la pește

Măsuri dure pentru pescari. Amenzi mari și confiscarea peștelui sau a icrelor, anunță autoritățile, pentru cei care încalcă legea. Se instituie prohibiţie pentru pescuit în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile. În Dunăre sau alte ape care constituie frontieră de stat, pescuitul este intezis pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie - 09 iunie.

Având în vedere numărul mare de pescari sportivi care practică pescuitul în fluviul Dunărea sau în apele de frontieră, în zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu, cvare are competență în județele Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, poliţiştii de frontieră informează că, în luna februarie, a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul nr. 54/76/2019 privind stabilirea  perioadelor și a zonelor de  prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie și refacere biologică a resurselor acvatice vii  în anul 2019.

Astfel, în perioada 11 aprilie – 9 iunie, inclusiv, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ sportiv şi familial al oricăror specii de peşti  pe o durată de 60 de zile, iar în apele care constituie frontieră de stat,  pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie – 9 iunie, inclusiv, cu următoarele excepții:

• Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 15 aprilie - 30 mai inclusiv.

• Prohibiția pescuitului în scop comercial, recreativ/sportiv și familial a scrumbiei de Dunăre se stabilește, pe sectoare, astfel: pe sectorul de Dunăre și brațele sale de la Chiciu km 374,5 până la Baraj Porțile de Fier II, inclusiv brațul Gogoșu km 874,8, pe o durată de 20 de zile, în perioada 18 aprilie – 7 mai inclusiv;

Oamenii legii precizează că pescuitul sportiv efectuat cu undiţa sau lanseta în scop de agrement sau performanţă este o activitate individuală şi necomercială, iar practicarea acestei activităţi se face în baza permisului de pescuit recreativ sportiv nominal, eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, valabil pentru anul 2019.

Permisul de pescuit este un document cu regim special, înseriat, nominal şi netransmisibil care se poate viza în mod gratuit la sediile Serviciilor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră (Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj), după depunerea unei cereri și a copiilor după cartea de identitate, precizează a Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu.

Pentru a putea desfăşura activităţi de pescuit sportiv şi a nu încălca prevederile legale, este necesară deţinerea unui permis eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura şi avizat de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, pentru anul 2019. 

Conform prevederilor legale ale frontierei de stat a României, pescuitul sportiv în fluviul Dunărea se efectuează în condiţiile legii, în locurile şi sectoarele stabilite de autorităţile competente, cu avizul şefilor Serviciilor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră.

Lipsa avizului şefilor Poliţiei de  Frontieră pentru aceste  permise constituie contravenţie şi se sancționează cu amendă de la 100 la 1000 de lei.

De asemenea, pescuitul recreativ sportiv, efectuat fără permis, constituie contravenţie şi se sancţionează  în baza prevederilor art.58 lit. a) din O.U.G. 23 din anul 2008 modificată şi republicată, cu amendă de la 300 lei la 600 lei şi confiscarea peştelui, icrelor şi altor vieţuitoare acvatice.