Iulia Albu a făcut trecerea de la găini la pisici. A adoptat o felină rănită pe care a îngrijit-o
- Maria Pană
- 14 ianuarie 2025, 13:11

Iulia Albu pare să fi trecut la un alt nivel, atunci când vorbim despre animale. Așa se face că de la celebra găină, criticul de modă a ales un animal cu blană, de care i s-a făcut milă.
Iulia Albu și bengaleza
Criticul de modă a ales să salveze o pisică de adăpostită de un cabinet veterinar. Vedeta a postat pe rețelele de socializare și povestea tristă a animalului. ”Naksu este o bengaleză superbă, are 5 ani și a fost făcută cadou unui copil. Părinții acestui copil nu au dorit-o și au lăsat-o la voia întâmplării. I se dădea mâncare din cea mai ieftină, a fost neglijată, subnutrită.

Pisică. Sursa foto: Pixabay
Este o rasă care are nevoie de mâncare specială și foarte multă atenție. Sunt extrem de inteligente și vorbărețe. A fost internată la city vet având răni pe tot corpul din cauza unui stafilococ. A fost tratată, iar acum este gata pentru adopție”, au scris cei care au salvat-o.
Cât a plătit Iulia Albu să intre în posesia pisicii.
Doar că, următorul proprietar trebuia să își asume responsabilitatea față de ea, așa că nota de plată de 2000 de lei i-a fost prezentată. Iulia Albu nici nu a stat pe gânduri, mai ales că în ultima perioadă aceasta a mai participat și la salvarea altor animale. Criticul de modă a devenit celebru în urma apariției cu un animal de companie mai puțin obișnuit.
Este vorba despre o găină, care deși era pitică, avea toate calitățile unei astfel de păsări. Desigur că acest lucru a atras atenția publicului, iar Iulia s-a făcut și mai ușor remarcată, purtând-o ca accesoriu. În cele din urmă, găina a murit, dar Iulia Albu a înlocuit-o cu alte animăluțe, inclusiv cu un cocoș. Acum, vedeta mai are și un cățel din casa bulldog francez și se pare că este destul de active pe grupurile de salvări de animale.