Începând de astăzi, armata israeliană va opri bombardamentele în Fâşia Gaza timp de trei ore, în fiecare zi, potrivit unui purtător de cuvânt, citat de AFP.
"S-a decis suspendarea bombardamentului între orele 13.00 şi 16.00, zilnic, începând de astăzi", a precizat Avital Liebovich.
De asemenea, Biroul premierului israelian, Ehud Olmert a anunţat, astăzi, deschiderea unui coridor umanitar în regiune.
"Pentru a preveni o criză umanitară în Fâşia Gaza, premierul Ehud Olmert a decis adoptarea unei propuneri a oficialilor din domeniul securităţii privind deschiderea unui coridor umanitar în Fâşa Gaza, pentru a veni în sprijinul populaţiei", se arată în comunicatul de presă. Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, l-a invitat, astăzi, pe premierul israelian Ehud Olmert pentru a discuta, la Cairo, situaţia din Gaza.
Olmert a evitat să răspundă invitaţiei, precizând că va face o declaraţie în cursul zilei de astăzi.
Cabinetul israelian de securitate se va reuni, astăzi, pentru a discuta "probleme militare şi diplomatice" în legătură cu ofensiva militară.
După întâlnirea de ieri cu preşedintele francez, Nicholas Sarkozy, liderul egiptean a subliniat că este urgentă "întâlnirea dintre israelieni şi palestinieni şi stabilirea unui acord". Citiţi şi:
Egiptul şi Franţa cer încetarea războiului din Fâşia Gaza
Traumele israelienilor din Ashkelon
"Israelul şi-a ales foarte bine momentul pentru ofensivă"
Atac israelian asupra unei şcoli ONU din Fâşia Gaza
Arma secretă a Hamas Forţele israeliene au înconjurat Gaza City
Copiii din Gaza, ameninţaţi de frig “Israelul are nevoie de Hamas”