Israelul, condiții clare privind acordul de încetare a focului

Israelul, condiții clare privind acordul de încetare a foculuiGideon Saar. Sursa foto: Platforma X

Gideon Saar, israelian de externe, a vorbit despre un eventual acord de încetare a focului. El a subliniat că țara sa trebuie să aibă „libertate de  acţiune”, în contextul încălcării unei astfel de înțelegeri.

Israel, noi discuții legate de un eventual acord de încetare a focului

Emisarul special al preşedintelui SUA ar urma să ajungă în Israel, pentru a discuta despre un eventual armistiţiu. În acest sens, ministrul de israelian externe a adus în prim plan cerințele țării sale.

„În orice acord pe care îl încheiem, va trebui să ne păstrăm libertatea de acţiune în cazul unor încălcări. Din păcate, Libanul este un stat eşuat. Dar nu putem plăti cu securitatea noastră, cu securitatea cetăţenilor noştri, preţul lipsei lor de suveranitate sau a concesiilor asupra suveranităţii lor”, a spus Saar.

Plan american

De asemenea, el a subliniat că aceste detalii ar trebui stabilite „la timp, înainte ca problemele să apară”. În timpul vizitei de la Beirut, emisarul a declarat că există progrese importante și că are mari așteptări legate de următoarele întâlniri.

 Israel

Sursa foto: IDF/Platforma X

Acesta a avut a doua sa întâlnire cu  preşedintele Parlamentului libanez Nabih Berri. El este mediatorul în negocierile purtate cu mișcarea Hezbollah.

Planul american prezentat de Hochstein prevede încetarea atacurilor și retragerea trupelor israeliene din Liban. În acest sens este invocată rezoluţia 1701 a ONU, care a dus la încetarea conflictului dintre Israel şi Hezbollah, în anul 2006.

Israel are condiții clare

Israelul a respins cererile anterioare legate de o eventuală încercare a focului. De această dată, condițiile impuse sunt clare: acordul trebuie să garanteze îndepărtarea grupării Hezbollah de la graniță.

Între timp, Netanyahu și-a menținut poziția și a precizat că Hamas nu va mai avea controlul în Gaza. De asemenea, el a dat asigurări că încercările de localizare a ostaticilor continuă în enclavă.

„Oricine îndrăznește să le facă rău ostaticilor noștri va avea mâinile pătate cu sânge. Vă vom vâna și vă vom prinde. Alegeți, alegerea este a voastră, dar rezultatul va fi același. Îi vom aduce pe toți înapoi”, a spus el.

Ne puteți urmări și pe Google News