Israel: Ex-ministrul Apărării Shaul Mofaz, noul preşedinte al partidului de opoziţie Kadima
- Simona Mătieș
- 28 martie 2012, 11:46
Principalul partid de opoziţie din Israel, Kadima, şi-a ales, ieri, un nou lider, pe Shaul Mofaz, fost ministru al Apărării şi fost şef de stat major al armatei israeliene.
Acesta a învins-o pe actuala preşedintă a partidului, Tzipi Livni, obţinând 61,7% dintre voturi, în alegerile primare de ieri.
Ambii politicieni sunt foşti membri ai partidului aflat la guvernare, Likud, condus de premierul Benjamin Netanyahu.
Kadima este cel mai mare partid din Parlament, dar sondajele de opinie recente arată că numărul locurilor pe care le ocupă în legislativ s-ar putea înjumătăţi, la alegerile de anul viitor. Participarea la vot a membrilor formaţiunii politice a fost redusă, doar 40% dintre ei fiind prezenţi, ceea ce demonstrează, spun analiştii, că nu era nevoie de un astfel de "concurs". Kadima a fost fondat în 2005, de Ariel Sharon, care a părăsit partidul Likud, şi, deşi este cel mai mare partid din Parlamentul israelian, se află în opoziţie. Va aduce "o nouă ordine socială"
Mofaz a declarat, în discursul susţinut după câştigarea scrutinului, că formaţiunea sa, Kadima, va conduce viitorul guvern şi le-a cerut israelienilor să aibă încredere. A promis şi că va conduce "o nouă ordine socială", va încerca să iniţieze noi negocieri de pace cu palestinienii şi va face campanie pentru "imaginea şi viitorul Israelului".
Shaul Mofaz s-a născut în Iran şi a emigrat în Israel, împreună cu părinţii săi, când era copil. Este fost soldat paraşutist şi a devenit şef de stat major, apoi ministru al apărării în mandatul premierului Ariel Sharon, în perioada 1998-2002. În politica externă, Mofaz este perceput ca fiind mai moderat decât actuala conducere a ţării. În 2009, a redactat propriul său plan de pace cu palestinienii.