Evenimentul Zilei > EVZ Special > ISIS pregătește cea mai mare EPURARE religioasă din Istoria Lumii: „150, 200 sau 500 de milioane… Îi vom UCIDE pe toți!”
ISIS pregătește cea mai mare EPURARE religioasă din Istoria Lumii: „150, 200 sau 500 de milioane… Îi vom UCIDE pe toți!”

ISIS pregătește cea mai mare EPURARE religioasă din Istoria Lumii: „150, 200 sau 500 de milioane… Îi vom UCIDE pe toți!”

Scriitorul și politicianul german Jürgen Todenhöfer a petrecut zece zile în teritoriile ocupate de ISIS și a discutat cu liderii organizației. S-a întors îngrozit.

Germanul în vârstă de 74 de ani a pătruns adânc în zonele controlate de grupul terorist: în Irak, în Siria, la Mosul, „capitala ISIS”, la Raqqa, la Deir Zeeor. S-a întâlnit cu auto-proclamații „luptători ai lui Allah”, cu populațiile aflate sub ocupația lor, și a văzut modul de viață pe care îl impun. Mai mult, i-a luat în premieră un interviu liderului ISIS Abu Bakr Al-Bagdadi.

Înainte de a publica un amplu reportaj, Todenhöfer a povestit primele impresii la CNN: „Statul Islamic este mult mai puternic și mai periculos decât crede Occidentul”, a declarat el.

La Mosul a constatat că „orașul continuă să funcționeze și că multă lume apreciază stabilitatea instituită de ISIS”, în ciuda crimelor, a aplicării stricte a Sharia și a faptului că 130.000 de creștini au fost alungați din localitate, la fel ca și musulmanii șiiți (ISIS sunt suniți – n.r.). Evident, frica plutește în aer, a constatat Todenhöfer.

Germanul a fost uluit de devotamentul jihadiștilor și de dorința lor de a muri pe câmpul de luptă.

„Nu sunt niște imbecili. Unul dintre ei tocmai își luase licența în Drept, avea niște oferte de muncă atractive, dar a preferat să lase totul și să plece la război. Am întâlnit printre ei și europeni, și americani.”

Todenhöfer a povestit că a întâlnit printre luptători și copii de numai 13 ani, care primiseră deja botezul focului. „În fiecare zi, câte 50 de noi voluntari se prezintă și le îngroașă rândurile”, a relatat scriitorul.

Unul dintre cele mai cumplite momente ale călătoriei sale a fost întâlnirea cu un jihadist german care vorbea în numele comandantului Al-Bagdadi.

„Vom cuceri Europa într-o zi. Problema nu este dacă, ci când. Pentru noi este neîndoielnic, expansiunea noastră va fi continuă, iar europenii trebuie să știe că atunci când vom veni, nu o vom face cu binișorul, ci cu armele. Cei care nu se vor converti la Islam sau nu vor plăti taxa islamică vor fi uciși.”

Ce se va întâmpla cu cei 150 de milioane de musulmani șiiți? Dacă refuză să se convertească?, a întrebat Todenhöfer.

„150, 200 sau 500 de milioane, nu contează pentru noi. Îi vom ucide pe toți.”

Concluzia lui Jürgen Todenhöfer este înspăimântătoare:

„Ei (ISIS – n.r.) cred în scopul pentru care se bat și pregătesc cea mai mare epurare religioasă din Istoria Lumii!”

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News