EMILIAN ISAILĂ: "Companiile din România au foarte multe locuri de muncă disponibile."
Din acest motiv se organizează des „târguri de joburi“. Aici vin tineri absolvenţi de facultăţi sau cei aflaţi în ani terminali pentru a se angaja în bănci, companii de soft, hipermarketuri şi alte firme cu nume cu rezonanţă în industriile în care activează. Totul e frumos, oportunităţile de carieră abundă, existând un singur „mic“ inconvenient - salariul. Angajatorii vor să dea pentru o poziţie de „începător“ între 200 şi 300 de euro, iar cei care sunt în căutarea unei slujbe vor 1.000. Toată lumea se întreabă de ce vor absolvenţii atât de mult. Şi dacă e normală o astfel de cerere.
Să privim un pic în jur şi să vedem că, pentru cineva care vrea să trăiască în Bucureşti, chiria unei garsoniere este cel puţin 300 de euro, iar întreţinerea, 100. Mai ai nevoie de 300 pentru mâncare, haine şi transport şi s-a ajuns la 700 doar cheltuieli de supravieţuire. Aşa că, la prima vedere, cererile lor nu par exagerate. Dar ce angajator îşi permite să plătească atât unui „new-entry“? Astfel, piaţa muncii din România se află într-o continuă criză de forţă de muncă. Îşi mai aminteşte cineva de vremurile îndepărtate de la jumătatea anilor ’90, când era un adevărat privilegiu să lucrezi într-o bancă?
De fapt, tinerii din România, când merg la un târg de joburi, au de ales între a lucra şi a rămâne în ţară sau a pleca în străinătate. Astfel, cererea de forţă de muncă de aici intră în competiţie cu cererea din Vest. Şi astfel, costurile vieţii din Bucureşti ajung să fie comparate cu costurile din Madrid sau alt oraş european.
Angajatorii locali nici din acest punct de vedere nu sunt avantajaţi. Ar putea plăti salarii mai mici dacă viaţa din Bucureşti n-ar fi mai scumpă decât cea din Berlin. Ceea ce nu se întâmplă.
Vestea rea e că nicio companie care activează în România nu poate plăti unei persoane fără experienţă 1.000 de euro. Cred că şi în străinătate se întâmplă destul de rar acest lucru. Vestea bună e că foarte multe companii care activează pe piaţa naţională sunt dispuse să plătească acest salariu unor oameni calificaţi, care se pot integra rapid, sunt eficienţi, iar prin efortul lor produc mai mult decât acel salariu. Astăzi sunt destul de mulţi tineri care iau banii respectivi, dar majoritatea au lucrat încă din anul I sau II de facultate, au ştiut de la început ce vor să facă şi s-au specializat în acel domeniu, iar când au terminat şcoala erau deja calificaţi şi cu doi, trei ani de experienţă în spate. Din păcate, tinerii din ziua de azi trebuie să înveţe de unii singuri ceea ce şcoala românească nu face, şi anume a te pregăti pentru o carieră. De fapt, pentru ruptura dintre sistemul de învăţământ şi realitate plătim toţi.
De acelaşi autor, citiţi şi blogul „Stockholm 330“, la www.evz.ro/isaila
