SURPRIZA anului în RUGBY. Irlanda a învins Noua Zeelandă

SURPRIZA anului în RUGBY. Irlanda a învins Noua Zeelandă

Reprezentativa de rugby a Irlandei a reușit să învingă naționala Noii Zeelande, campioană mondială, scor 40-29, într-o partidă amicală.

Naționala de rugby a Irlandei s-a impus cu scorul de 40-29, într-o confruntare amicală disputată la Chicago, pe stadionul „Soldier Field”, împotriva reprezentativei din Noua Zeelandă, campioană mondială. Succesul este unul istoric pentru irlandezi, care fuseseră învinși de „All Blacks” în 27 de întâlniri de până acum. Într-o partidă s-a consemnat rezultat de egalitate, scor 10-10. Pentru Irlanda, Jordi Murphy, CJ Stander, Conor Murray, Simon Zebo şi Robbie Henshaw au reuşit câte un eseu, celelalte puncte fiind aduse după trei transformări şi trei lovituri de pedeapsă. De partea cealaltă, George Moala, TJ Perenara şi Ben Smith au realizat câte un eseu pentru neozeelandezi.