Tocmai când televiziunile, în criză de inspiraţie şi personal, se refugiaseră în ştiri cu ambuteiaje rutiere, iată că a apărut subiectul salvator: scandalul „Remeş- Mureşan“.

Mulţi n-au ratat ocazia să mai dea o dată dovada loialităţii de partid şi de stat, deturnând discret atenţia publică dinspre tema propriu-zisă (doi miniştri de dreapta suspectaţi că negociau o mită substanţială, bătând către valoarea de 100.000 euro) către o alta, reală şi ea, dar cu totul secundară în context (statutul şi deficienţele TVR).

Aşa că s-a trecut la organizarea de anchete, audieri şi alte evenimente mondene, în parlament şi în interiorul breslei, care să dea impresia de vigilenţă şi introspecţie.

Sigur, Remeş şi Mureşan sunt nişte şobolani nenorociţi, dar, fraţi români, alta e chestia serioasă care ne interesează pe noi aici.

Între altele, CTP a fost chemat rapid ca să dea, cu încruntările şi certitudinile sale fulgerătoare, interpretarea canonică a fenomenului: o coproducţie artistică DNA-TVR. Că uite filmul cum e montat; cum are titraj cu majuscule perverse la BĂSESCU şi COMISIE; că dacă ar fi fost pe bune, de ce nu l-a săltat procurorul pe Remeş cu plicul în mână etc. Manipulare, clar. Între timp, capetele de acuzare au căzut pe rând: secvenţele au fost montate fără denaturări, după cum ne-a anunţat o săptămână mai târziu chiar CTP; titrarea nu aparţinea televiziunii, iar majusculele se pare că sunt practică uzuală la înregistrări de felul ăsta; împricinaţii nu puteau fi arestaţi, că nu era un flagrant organizat, ci doar un prim filaj în dosar, procurorul având nevoie şi de alte probe despre licitaţie pentru a demonstra legătura cauză-efect.

Ce a mai rămas pe tapet, după atente investigaţii la Clubul Român de Presă? Păi, a rămas că „s-au comis unele greşeli redacţionale“, din care am reţinut reproşul fabulos că „TVR n-a făcut precizarea că imaginile nu îi aparţineau“.

Acum, faceţi-mi vă rog un hatâr şi ridicaţi mâna toţi cei cărora v-a trecut vreo clipă prin minte, văzând filmuleţul Mureşan-Remeş, că imaginile ar fi luate cu camera ascunsă chiar de un operator TVR. Cum, nimeni?

Adică nouă tuturor, milioane de telespectatori, ne-a fost absolut limpede că sunt făcute de nişte organe de urmărire (procurori, SRI, ce-or fi fost), şi doar membrilor CRP, nu?

Păi vedeţi, de aia e nevoie de o organizaţie ca acest Club, ca să apere din când în când publicul de pericole imaginare, ignorându-le pe cele reale.

La drept vorbind, dacă ar fi apărut într-un colţ de ecran precizarea „aceste imagini nu aparţin TVR“, abia atunci mi-ar fi părut ceva suspect - sau o glumă extrem de deplasată - şi sunt convins că şi vigilenţilor de serviciu la fel. După aceste decizii mature n-am auzit retractări ale sentinţelor iniţiale, de o naivitate cam străvezie, date în direct la ore mici. Dimpotrivă, efectele lor au rămas: avem un posibil caz de corupţie cu prezumţie de nevinovăţie; şi, separat, un caz Culcer creat din nimic, pe baza prezumţiei de vinovăţie, îmbrăţişată cu satisfacţie de majoritatea din parlament.

Rodica Culcer a fost demisă în sus de omul politic ce conduce TVR, fără motive şi fără explicaţii („fiindcă poate“, cum zicea Chiuariu în primăvară, când cerea concedierea lui Ţuluş), ca să se înveţe minte succesorii ei să mai facă chestii din astea corecte, care servesc interesul public (citat din sentinţa CRP şi a Comisiei de etică).

Iar ei învaţă repede: noua şefă de la Ştiri, dna Rădulescu, întrebată fiind dacă ea ar fi difuzat filmul, a răspuns că nu ştie, că e un caz delicat şi să mai vedem ş.a.m.d.

În loc de concluzie, trei secvenţe complet suprarealiste, plutind în derivă peste cazul „Remeş- Mureşan“, ca într-un film de Bunuel. În prima, toată lumea discută neajunsurile şi eşecurile TVR - reale, şi care nu mă surprind, ca om cu înclinaţii libertariene ce nu prea pune bază pe instituţiile de stat - exact într-un moment în care redacţia Ştiri a avut în fine un succes profesional. Are aerul că tocmai succesele vizibile duc la demiteri, nu absenţa lor.

Iar din partea breslei, în loc de front comun în sprijinul libertăţii de exprimare, ca peste tot în lume, prima reacţie la noi a fost o colegială căutare de nod în papură.

În al doilea cadru îl avem pe ministrul Orban cu o remarcă biblică: pe Remeş l-a vândut un Iuda. Butucănosul agro-ministru e distribuit astfel în rolul lui Iisus, victimă inocentă şi salvator al omenirii; şi transpare dezaprobarea faţă de asemenea acte imorale precum trădarea în interiorul găştilor politico-economice.

În ultima secvenţă, de final simfonic, cade precum un capac peste toată afacerea ştirea că Reporters sans Frontieres, organizaţie perfect onorabilă şi de aceea vag antiamericană, plasează România şase locuri deasupra SUA la capitolul libertatea presei.

După o jumătate de secol de sforţări, iată că visul de aur al lui Ceaşcă se îndeplineşte măcar aici: i-am depăşit pe americani.