Editura Evenimentul si Capital

Dosarul „Revoluției”. DECLARAȚII INCENDIARE ale avocatului lui Ion Iliescu, la ieșirea de la Parchetul General

Autor: | | 0 Comentarii | 3195 Vizualizari

Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat marţi la Parchetul General, unde a fost citat în dosarul „Revoluţiei”, în care este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

UPDATE 11.20:

Procurorii i-au adus la cunoștință lui Ion Iliescu acuzațiile pentru fapetele care ar fi fost comise în perioada 22-27 decembrie 1989.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul Revoluției”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru intervalul 22 – 27 decembrie 1989, sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității față de suspectul Iliescu Ion, la data săvârșirii faptelor membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, organism care de facto a exercitat puterea executivă și legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariția Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când președintele consiliului a primit rolul unui șef de stat, iar atribuțiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive", a transmis Parchetul General printr-un comunicat de presă.


UPDATE 10.30: Avocatul lui Ion Iliescu, Adrian Georgescu, a declarat că fostul președinte al României își susține în continuare nevinovăția în celebrul dosar. Iliescu a plecat de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după mai puţin de o oră. La ieșire, l-a așteptat un protestatar, care i-a strigat: „Criminalule!”, conform news.ro.

„După cum aţi observat în dosarul cu Mineriada, scenariul e acelaşi. A fost anunţat de către procurorul general faptul că acel dosar va ajunge în instanţă, au fost stabilite nişte termene. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi în dosarul Revoluţiei. Dosarul va ajunge în instanţă, asta v-o spun eu din perspectiva mea şi din experienţa pe care o am”, a afrimat avocatul.

Avocatul susține că fostul președinte nu se aștepta să fie pus sub acuzare.

„Nimeni nu se aşteaptă să fie pus sub acuzare. Nici dumneavoastră nu cred că aţi avea astfel de aşteptări, indiferent în ce situaţie v-aţi afla din perspectiva penală.

La momentul ăla credeţi că cineva se gândea că peste 30 de ani o să răspundă pentru o chestiune care la ora aia i s-a părut onestă şi absolut corectă?” a spus Adrian Georgescu.


La intrarea în sediul PÎCCJ, Iliescu nu a făcut declaraţii, conform agerpres.ro.

Pe 17 aprilie, Ion Iliescu s-a prezentat la Parchet, unde i s-a adus la cunoştinţă că pe numele lui a fost începută urmărirea penală în dosarul „Revoluţiei” pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii. Procurorii au extins cercetările pentru perioada 27-31 decembrie 1989.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
12:34 FIREA: MIZA din CEx-ul de astăzi este EXCLUDEREA a doi MINIȘTRII din GUVERN 12:33 SURSE: Viorica DĂNCILĂ este CONDAMNATĂ să devină PREȘEDINTE PSD. Care ar fi POZIȚIA premierului în SCANDALUL DEMITERII lui DRAGNEA 12:32 ÎNTÂLNIRE de taină în biroul lui DRAGNEA. Se PREGĂTEȘTE mutarea FINALĂ pentru RĂZVRĂTIȚI 12:27 Cum se poziționează liderii județeni înainte de CExN PSD 12:27 Indiferent de rezultat, ședința CExN se va sfîrși prost pentru PSD. România lui Cristoiu 12:18 CEx al PSD. FIDELITATE necondiţionată. Dragnea primeşte SPRIJIN IMPORTANT de ultimă oră. News alert 12:07 Din ce TABĂRĂ face parte DĂNCILĂ înaintea CEx al PSD? Anunț de ULTIM moment al premierului 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota” 11:27 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 11:08 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 10:38 SCANDAL în PSD. Un NUME GREU din PARTID dă de pământ cu PUCIȘTII 10:32 De ce TACE Dăncilă? Omul care îl poate TERMINA pe Dragnea ÎNCĂ NU s-a HOTĂRÂT de partea cui e. Opinie de DAN ANDRONIC 10:20 Ce se așteaptă, azi, la ședința PSD. Dăncilă îi înfige cuțitul „Cezarului” Dragnea? 10:13 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 00:11 TABĂRA Firea PIERDE teren. Un important CONTESTATAR a lui DRAGNEA, MESAJ cu două ÎNȚELESURI 21:46 Firea PIERDE teren în PSD. O întreagă ORGANIZAȚIE de sector TRECE în TABĂRA DRAGNEA. 15:20 A apărut o NOUĂ poză care îl ARUNCĂ în AER pe DRAGNEA. Victor Ponta dă LOVITURA de GRAȚIE, cu o zi înainte de CEx-ul DEBARCĂRII 00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!”

Articole salvate