Ion Iliescu, ÎN DOLIU. Pierdere grea pentru fostul preşedinte al României

Ion Iliescu, ÎN DOLIU. Pierdere grea pentru fostul preşedinte al României

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat recent un mesaj în memoria fostului său consilier, dar și membru al PSD, Andrei Alexandru.

Creatorul PSD a transmis condoleanţe familiei celui decedat: „A încetat din viață, după o suferință prelungită, ANDREI ALEXANDRU, consilier al președintelui Senatului României.

Membru al Partidului Social Democrat, Andrei Alexandru a fost o prezență activă în dezbaterile politice, permițându-și de-a lungul anilor chiar și poziții adeseori incomode și percepții nu totdeauna agreabile. Era o fire permanent neliniștită, dar activă în disputele de idei, pe teme politice la zi.

A lăsat în urmă o familie îndurerată, căreia i-a fost devotat.

Eu l-am apreciat întotdeauna pentru spiritul său combativ, pentru angajamentul său constant în disputele politice, pentru modestia sa în viața personală și în comportamentul civic.

Personal, am avut o relație apropiată cu Andrei Alexandru, apreciindu-i angajamentul politic și implicarea în disputele de idei. A fost, totodată, un apropiat al familiei noastre, manifestând o prietenie constantă, indiferent de împrejurări, lucru pe care l-am apreciat împreună.

Ne-a părăsit un prieten, pe care l-am prețuit și căruia îi vom păstra o caldă amintire.

Condoleanțe familiei îndurerate.

Dumnezeu să-l odihnească .

Nina și Ion Iliescu.”

Amintim că vestea despre moartea lui Andrei Alexandru - fost ziarist și fost purtător de cuvânt al lui Nicolae Văcăroiu – a fost anunţată şi de preşedintele Senatului şi de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.