Iohannis, la învestirea lui Hellvig: Într-o societate deschisă, instituţiile servesc cetăţeanul

Iohannis, la învestirea lui Hellvig: Într-o societate deschisă, instituţiile servesc cetăţeanul

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la învestirea în funcţie a noului director al SRI şi la predarea de către Florian Coldea a prerogativelor conducerii Serviciului, şeful statului declarând că într-o societate deschisă instituţiile statului servesc cetăţeanul, scrie mediafax.ro.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis a participat la învestirea în funcţie a noului director al Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig.

”Cu acest prilej, preşedintele României a subliniat că într-o societate deschisă instituţiile statului servesc cetăţeanul, cu drepturile şi libertăţile lui, iar serviciile de informaţii au misiunea de a apăra democraţia. Securitatea nu este doar un concept abstract, folosit la seminarii, ci are o expresie practică: aceea ca fiecare român să poată trăi într-un mediu sigur, să aibă sentimentul încrederii, solidarităţii şi apartenenţei la o naţiune puternică”, a declarat preşedintele, în cadrul ceremoniei, potrivit comunicatului de presă.

Evenimentul a avut loc la sediul SRI, unde noul director s-a întâlnit cu corpul de comandă al Serviciului, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi Serviciul Român de Informaţii a transmis, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia de învestire în funcţie a celui de-al cincilea director al SRI, ca urmare a numirii lui Eduard Raul Hellvig, de către Parlamentul României, în această funcţie, arătând că în cadrul ceremoniei, directorul interimar al Serviciului şi prim-adjunct al directorului instituţiei, gl.lt. Florian Coldea, a predat noului director prerogativele conducerii SRI.

SRI a mai transmis că, în cadrul evenimentului au fost evocate principalele repere care au marcat până în prezent activitatea Serviciului Român de Informaţii şi a fost reiterată hotărârea actualei conduceri de a continua parcursul profesionist şi echidistant al instituţiei.

”Şeful statului a transmis conducerii Serviciului un mesaj în care a subliniat rolul important al SRI în lupta împotriva riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, precum corupţia, ameninţările teroriste, riscurile cibernetice etc., mai ales în actualul context internaţional complicat pe care îl parcurgem”, se arată în comunicatul Serviciului.

Potrivit sursei citate, Eduard Hellvig ”şi-a definit ca prioritate a mandatului consolidarea performanţei instituţiei, dobândită în urma unui amplu proces de reformă conceput şi implementat de predecesorul său la conducerea instituţiei, George Cristian Maior”.

”Directorul SRI a afirmat cu acest prilej că va acorda o atenţie deosebită capitolului comunicare şi transparenţă”, a mai transmis SRI.

SRI a mai menţionat că la eveniment, alături de preşedintele României şi echipa de conducere a Serviciului, au participat consilierul prezidenţial Adrian-George Scutaru, şeful Departamentului Securităţii Naţionale, precum şi consilierul prezidenţial Sorin-Dan Mihalache, şeful Cancelariei Preşedintelui.