Iohannis, detalii de ultim moment despre diaspora. Ce decizii au fost luate
- Marinache Mihai
- 27 septembrie 2019, 11:02
La lansarea cărții „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa”, în cadrul The Liederkranz of New York City, Klaus Iohannis face câteva precizări
Președintele Klaus Iohannis a declarat că are promisiunea fermă a Ramonei Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, că la următoarele alegerile lucrurile vor fi „mult mai bine organizate” în secţiile de vot din diaspora, relatează Agerpres.
„Am văzut că la europarlamentare, unde participarea a fost senzaţional de bună - poate şi datorită referendumului pe care l-am convocat în paralel cu europarlamentarele - lucrurile nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit şi cum ne-am imaginat că vor funcţiona. După care, folosind rezultatul referendumului, iar s-a lucrat pe legislaţia specifică şi s-au găsit câteva soluţii. Am promisiunea fermă de la doamna ministru al afacerilor externe, care este aici, că lucrurile vor fi mult, mult mai bine organizate de această dată în secţiile de vot din diaspora. Sper să fie aşa, pentru că altfel s-ar crea impresia în diasporă că nu se poate vota şi ar fi foarte păcat. Sunt voturi extrem de importante, orice vot e important. (...) E imposibil să construim un viitor aşa cum ni-l dorim fără să votăm. Şi avem un exemplu de ce se întâmplă dacă nu votăm. În decembrie 2016 foarte mulţi români au spus că nu au ce vota şi că lucrurile, oricum, nu se poate îmbunătăţi şi am avut o participare foarte slabă. Rezultatul îl ştim: guverne foarte slabe care sunt şi în acest moment în funcţiune”, a declarat Klaus Iohannis, la lansarea cărții „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa”, în cadrul The Liederkranz of New York City, la care a participat și Ramona Mănescu.
Tot la același eveniment, șeful statului, Klaus Iohannis a mărturisit că s-ar bucura foarte mult dacă românii din diaspora ar alege să revină acasă.
„Este ţara noastră, este patria noastră. Ştiu că foarte mulţi au plecat fiindcă nu s-au mai descurat în ţară sau au fost persecutaţi politic în timpul regimului comunist. Dar foarte mulţi români au plecat şi după Revoluţie, nemulţumiţi fiind de evoluţia lucrurilor în România. Unii au plecat probabil fiindcă acasă nu şi-au găsit de lucru sau nu şi-au găsit de lucru ce şi-au dorit. Potrivit unor statistici peste 4 milioane de români trăiesc în afara ţării, o diasporă foarte mare. Este un potenţial enorm şi pentru România. Dacă o bună parte dintre românii care au plecat din varii motive s-ar întoarce în ţară, ar fi o enormă bogăţie pentru România. Oameni care sunt bine calificaţi, oameni care cunosc lumea şi ar fi o evoluţie senzaţional de pozitivă pentru noi", a mai adăugat el.
Nu în ultimul rând, președintele Klaus Iohannis a făcut referire și la modul în care s-au desfăşurat întrevederile cu omologul său american, Donald Trump.
„Şi preşedintele Trump şi eu luăm acest parteneriat foarte în serios şi aşa s-a ajuns la o intensitate deosebită a dialogului nostru. Am fost deja, într-adevăr, a doua oară în acest mandat la Casa Albă. Şi prima dată şi acum am avut discuţii foarte bune, de substanţă, discuţii aplicate. Şi, dacă prima dată, fiind prima vizită, a fost puţin mai formală, ca să spun aşa, a doua oară a fost o discuţie mult mai aplicată şi am fost foarte bucuros să constat că la discuţia cu mine a participat întreg guvernul SUA şi în acest fel am reuşit să punem pe tapet cam toate problemele importante în această etapă”, a declarat șeful statului.